clătire dex - definiţie, sinonime, conjugare
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăţa rufe, vase etc., spălându-le uşor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla uşor pe mâini, în gură etc. II. (Inv. şi pop.) 1. Tranz. A clătina(1). ♦ (Refl.) (Despre apă, valuri) A se pune în mişcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. şi refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. şi refl. A (se) clătina. (3). ♢ Expr. A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viaţa cuiva. – Din sl. klatiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLĂTÍRE, clătiri, s.f. Acţiunea de a (se) clăti; limpezire; clătit1. – V. clăti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CLĂT//Í1 ~ésc tranz. (rufe, veselă etc.) A spăla uşor într-o ultimă apă curată; a trece printr-o apă curată. /<sl. klatiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CLĂT//Í2 ~ésc tranz. înv. pop. A face să se clătească. /<sl. klatiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CLĂT//Í mă ~ésc intranz. înv. 1) pop. A se mişca uşor dintr-o parte în alta; a se clătina; a se legăna. 2) (despre ape, valuri) A se lovi cu putere; a se izbi. /<sl. klatiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clătí (clătésc, clătít), vb – 1. A mişca, a clătina, a deplasa. – 2. A pune în mişcare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A mişca, a agita. – 6. A face să şovăie, a ameninţa. – 7. (Refl.) A decădea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduioşa, a se emoţiona. – 9. A curăţa rufe, vase, spălîndu-le uşor cu apă, a le limpezi. Sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatjă, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afară de ultimul, este puţin înv., şi în general este înlocuit prin a clătina. – Der. clăteală, s.f. (limpezire, clătit); clătită, s.f. (un fel de plăcintă subţire, umplută şi rulată); clătitură, s.f. (înv., scuturătură, zgîlţîială; limpezire, clătit); clătitor, adj. (care scutură); clătări, vb. cu aceleaşi sensuri ca clăti, cu o nuanţă iterativă sau durativă; clătina, vb. cu aceleaşi sensuri (în ciuda diferenţei stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar că clătări apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, şi clătina rom. orientale, acesta din urmă tinzînd să-l elimine pe primul; la clătina lipseşte sensul de „a limpezi rufele”, pentru care se conservă în aria sa forma primitivă clăti); clătinător, adj. (care se clatină, care se răscoleşte); clătinătură, s.f. (scuturătură); clătinătoare, s.f. (scrînciob).
(Dicţionarul etimologic român)

clătí vb., ind. prez. 1 sg şi 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. clăteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

clătíre s. f., g.-d. art. clătírii, pl. clătíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CLĂTÍ vb. a limpezi, (reg.) a clătări, (prin sudul Transilv.) a stropoli. (~ rufele.)
(Dicţionar de sinonime)

CLĂTÍ vb. v. balansa, clătina, clinti, cutremura, deplasa, izbi, legăna, lovi, migra, mişca, muta, oscila, pendula, pleca, porni, scutura, urni, zdruncina, zgâlţâi, zgudui.
(Dicţionar de sinonime)

CLĂTÍRE s. clătit, limpezire, limpezit. (ă rufelor.)
(Dicţionar de sinonime)

CLĂTÍRE s. v. clătinare, clintire, deplasare, mişcare, mutare, urnire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cl cla clat clati clatir

Cuvinte se termină cu literele: re ire tire atire latire