clac

CLAC¹ interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. c l a c.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLAC², clacuri, s.n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită şi purtată sub braţ. – Din fr. claque.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLAC ~uri n. înv. Pălărie bărbătească care se purta la marile ceremonii. /<fr. claque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clac (clácuri), s.n. – Pălărie cu calota înaltă. Fr. (chapeau à) claque.
(Dicţionarul etimologic român)

CLAC s.n. (Rar) Pălărie cilindrică care se poate turti şi purta sub braţ. [Pl. -uri. / < fr. claque].
(Dicţionar de neologisme)

CLAC¹ s. n. pălărie cilindrică ce se poate turti şi purta sub braţ. (< fr. claque)
(Marele dicţionar de neologisme)

CLAC² \r\nI. interj. termen folosit de operatorul de sunet în filmările cinematografice pentru a indica faptul că echipamentul de înregistrare funcţionează. \r\nII. s. n. zgomot sec (a ceva care se închide). \r\n(< fr. clac)
(Marele dicţionar de neologisme)

clac interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

clac s. n., pl. clácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)