clasă dex - definiţie, sinonime, conjugare
CLÁSĂ, clase, s.f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de fiinţe, de fenomene care au însuşiri comune. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice şi sociologice. ♢ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura şi mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorică de bază în sistemul învăţământului, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeaşi vârstă, o pregătire şcolară egală şi învaţa împreună în cursul unui an pe baza aceleiaşi programe de învăţământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toţi elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se ţin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franţuzism) Timpul în care se ţine o lecţie; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort şi tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acordă unui salariat potrivit funcţiei avute. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv) clas s.n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărţi, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obţine un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLÁS//Ă ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinţe cu însuşiri comune. 2): ~ socială grup de oameni constituit istoric care se deosebeşte de alte grupuri prin situaţia economică. 3) biol. Categorie sistematică superioară ordinului şi inferioară încrengăturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. ~a unitătilor. 5) Unitate organizatorică de învăţământ compusă dintr-un număr de elevi de aceeaşi vârstă. Elev în ~a a doua. 6) Sală de studii într-o şcoală. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiază acelaşi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de navă etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a întâi. 9) Rang, categorie în care este încadrat cineva potrivit funcţiei deţinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CLAS//Á ~éz tranz. 1) (mărfuri, produse, obiecte etc.) A repartiza în clase sau în categorii; a categorisi; a tria. 2) (obiecte) A aşeza într-o anumită ordine; a aranja; a ordona; a orândui; a dispune; a aşeza. 3) (procese penale) A considera ca fiind încheiat din lipsă de dovezi. 4) (materiale) A scoate din uz ca urmare a degradării sau a învechirii. 5) fig. (persoane) A aprecia într-o formă definitivă (incluzând într-o clasă); a categorisi; a cataloga. /<fr. classer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CLAS//Á mă ~éz intranz. A obţine un anumit loc într-un clasament. /<fr. classer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clásă (cláse), s.f. – Grup de obiecte, fiinţe, elemente etc. care au însuşiri comune. Fr. classe. – Der. (din fr.) clasa, vb.; clasic, adj.; clasicism, s.n.; clasifica, vb.; clasificator, s.m.; clasificaţie, s.f.; declasa, vb.
(Dicţionarul etimologic român)

CLÁSĂ s.f. I. (Fil.) Clasă socială = grup mare de oameni care se deosebeşte de alte grupuri după locul pe care-l ocupă într-un anumit sistem de producţie socială, după raportul faţă de mijloacele de producţie, după rolul îndeplinit în organizarea socială a muncii, după felul în care obţin partea de care dispun din bogăţia societăţii şi după mărimea acestei părţi. II. 1. Fiecare dintre subîmpărţirile şi despărţiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de învăţământ care cuprinde elevi cu acelaşi nivel de cunoştinţe, cărora urmează să li se predea aceleaşi materii. 2. Sală în care se ţin cursurile pentru un grup de elevi cu acelaşi nivel de cunoştinţe. 3. Oră de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ Klasse, lat. classis].
(Dicţionar de neologisme)

CLASÁ vb. I. tr. 1. A aranja, a ordona, a rândui (pe clase, pe categorii etc.); a grupa, a ordona ceva într-o ordine oarecare. ♦ A categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. ♦ refl. A obţine un anumit loc într-un clasament, la o întrecere etc. 2. (Jur.) A înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure care să îndreptăţească continuarea investigaţiilor. [< fr. classer, cf. it. classare].
(Dicţionar de neologisme)

CLÁSĂ s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinţe cu însuşiri comune. ♢ (log.) ansamblu de elemente având anumite însuşiri comune care satisfac o condiţie sau un criteriu dat. 2. ~ socială = grup mare de oameni, istoriceşte constituit, cărora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelaşi loc în sistemul producţiei sociale, acelaşi raport faţă de mijloacele de producţie, acelaşi rol în organizarea muncii , acelaşi mod de obţinere a părţii de care dispun din bogăţia societăţii, o psihologie şi o conştiinţă socială proprie. 3. categorie sistematică a regnului animal sau vegetal, între încrengătură şi ordin. 4. fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. 5. unitate de bază în învăţământ, cuprinzând elevi de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi nivel de pregătire, cărora urmează să li se predea aceleaşi materii. ♢ sală în care se ţin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite după valoare, după merit. o de (mare) ~ = de calitate superioară, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)
(Marele dicţionar de neologisme)

CLASÁ vb. I. tr. 1. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare. ♢ a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. 2. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptăţească continuarea investigaţiilor. II. refl. a obţine un anumit loc într-un clasament. (< fr. classer)
(Marele dicţionar de neologisme)

clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
(Dicţionar ortografic al limbii române)

clasá vb., ind. prez. 1 sg. claséz, 3 sg. şi pl. claseáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CLÁSĂ s. 1. v. categorie. 2. categorie, grup, grupare, (astăzi rar) tagmă, (înv.) rânduială. (Face parte din ~ celor timizi.) 3. v. treaptă. 4. categorie, rang. (Restaurant de ~ I.) 5. v. oră. 6. v. sală.
(Dicţionar de sinonime)

DE-A CLÁSELE s. v. şotron.
(Dicţionar de sinonime)

CLASÁ vb. 1. v. aranja. 2. a se clasifica, a se plasa, a se situa. (S-a ~ al şaptelea la concurs.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cl cla clas

Cuvinte se termină cu literele: sa asa lasa