clefăit dex - definiţie, sinonime, conjugare
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. A mânca urât şi cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide şi a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedesluşit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLEFĂÍT, clefăituri, s.n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CLEFĂÍ cléfăi intranz. 1) A mânca lacom făcând zgomot cu limba şi cu buzele; a plescăi. 2) A plesni din buze (în semn de plăcere sau de uimire); a plescăi. 3) fig. A vorbi nedesluşit, producând un zgomot urât la pronunţarea cuvintelor. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CLEFĂÍT ~uri n. 1) v. A CLEFĂI. 2) Sunet caracteristic produs de cel care clefăie; plescăit. /v. a clefăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clefăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A mînca făcînd zgomot. – 2. A vorbi poticnit. – Var. clefeti. Creaţie expresivă, care coincide cu lat. vulg. clefare (H. Mihăescu, BF, III, 23), slov. klafati, germ. klaffen (Cihac, II, 61 şi Conev 56 propun un etimon sl.). – Der. clefăit, s.n. (zgomot produs cînd se mănîncă urît); clefetitor, adj. (persoană care mănîncă cu greu).
(Dicţionarul etimologic român)

clefăí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. cléfăi, 3 sg. cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CLEFĂÍ vb. v. plescăi.
(Dicţionar de sinonime)

CLEFĂÍT s. v. plescăit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cl cle clef clefa clefai

Cuvinte se termină cu literele: it ait fait efait lefait