clintire

CLINTÍ, clintesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) mişca puţin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa. 2. Tranz. Fig. (De obicei în construcţii negative) A determina pe cineva să renunţe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CLINT//Í ~ésc tranz. A face să se clintească. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CLINT//Í mă ~ésc intranz. 1) A se mişca (puţin) din loc; a se urni. 2) fig. A se abate de la convingerile şi deciziile anterioare. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clintí (-tésc, -ít), vb. – A mişca, a întoarce. Sl. krętati „a răsuci” (cf. scrinti), prin intermediul unei forme neatestate *crinti, a cărei alterare posterioară este neclară (Procopovici, Dacor., X, 70). Înainte, DAR propusese un sl. *klentiti, rezultat al contaminării lui klenuti „a mişca” cu klatiti „a agita.” – Der. clinteală, s.f. (mişcare, deplasare; acţiunea de a mişca); neclintire, s.f. (nemişcare); neclintit, adj. (nemişcat).
(Dicţionarul etimologic român)

clintí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. clintésc, imperf. 3 sg. clinteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. clinteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CLINTÍ vb. a (se) clătina, a (se) deplasa, a (se) mişca, a (se) muta, a (se) urni, (înv. şi pop.) a (se) sminti, (înv. şi reg.) a (se) clăti, (Mold. şi Transilv.) a (se) vâşca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.)
(Dicţionar de sinonime)

CLINTÍRE s. clătinare, deplasare, mişcare, mutare, urnire, (înv. şi reg.) clătire. (~ din loc a unui bolovan.)
(Dicţionar de sinonime)