cloc dex - definiţie, sinonime, conjugare

cloc

CLOC interj. v. clonc. (onomatop., ca şi cronc, cf. tronc; coincide cu gr. κλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kločă, germ. klucken etc.; cf. cloşcă, cloţă, clocoti; ngr. κλώκα = cloşcă şi κλωκίζω = a cotcodăci (1) ar puteaprovină din rom. sau sunt creaţii spontane)
(Dicţionarul etimologic român)

cloc interj. – Imită cotcodăcitul găinii care cloceşte. – Var. clo, clonc. Creaţie expresivă, ca cronc, cf. tronc. Coincide cu gr. ϰλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kločă, alb. kločis, germ. klucken etc. – Der. clocăi, vb. (despre cloşte, a cotcodăci); cloci, vb. (a şedea pe ouă pentru a scoate pui; a se pune cloşcă; a urzi în secret; a sorbi din ochi; despre ouă, a se strica; despre apă, a stagna, a nu mai curge; a trîndăvi), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 25; Pascu, II, 187; DAR şi Scriban îl derivă din bg. kločă „a cloncăni”, dar care este mai curînd, formaţie expresivă în cadrul rom.; clocă, s.f. (cloşcă; constelaţia Cloşca-cu-Pui; năvod), deverbal de la cuvîntul anterior; cloceală, s.f. (acţiunea de a cloci); clocitor, adj. (care cloceşte); clocitoare, s.f. (incubator); clonc, s.n. (năvod); cloncăi, vb. (despre cloşti, a cotcodăci); cloncăni, vb. (a cloncăi), care ajunge să se confunde cu croncăni, vb. despre corbi, a scoate sunete specifice); cloncăneală, s.f. (strigătul scos de cloşcă); cloncă(n)itură, s.f. (cloncăneală). – Cf. cloşcă, cloţă, clocoti. – Ngr. ϰλώϰα „cloşcă” şi ϰλώϰίζω, „a cloncăni” (Danguitsis 149) ar putea proveni din rom., dacă nu sînt formaţii spontane.
(Dicţionarul etimologic român)


Cuvinte care încep cu literele: cl clo

Cuvinte se termină cu literele: oc loc