clocotit dex - definiţie, sinonime, conjugare
CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, şuvoaie) A se agita puternic şi zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănţuie. 3. Fig. A răsuna cu putere; a vui. [Var.: (înv.) colcotí vb. IV.] – Din sl. klokotati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLOCOTÍT, , clocotiţi, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CLOCOT//Í ~ésc intranz. 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote. 2) (despre ape) A se agita puternic şi zgomotos. 3) (despre oameni) A fi stăpânit de emoţii puternice evidente. 4) (despre sentimente, gânduri etc.) A se manifesta foarte puternic; a fi gata să se dezlănţuie. 5) fig. (despre activităţi) A se afla în deplină desfăşurare; a fi în toi. 6) fig. (despre spaţii) A răsuna de sunete puternice şi prelungi; a vui. /<sl. klokotati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clocotí (clocotésc, clocotít), vb. – 1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A răsuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuţés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotjă. – Der. clocot (var. Munt., colcot), s.n. (fierbere; efervescenţă; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s.f. (fierbere); clocotitură, s.f. (fierbere); clocotiş, s.n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocoteşte). Aceleiaşi rădăcini sl. par a-i aparţine o serie de nume de plante, ca clocotici, s.m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s.m. (varietate de măcriş); clococior, s.m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa); clocoţel, s.m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuţi de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s.f. (Munt., erupţie).
(Dicţionarul etimologic român)

clocotí vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. clocoteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CLOCOTÍ vb. 1. a fierbe, (rar) a colcăi, (pop.) a unda, (înv.) a undeza. (Apa ~ pe plită.) 2. v. agita. 3. a se dezlănţui. (Marea ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CLOCOTÍ vb. v. aui, hăui, hăuli, hui, răsuna, vui.
(Dicţionar de sinonime)

CLOCOTÍT adj. v. fierbinte.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cl clo cloc cloco clocot

Cuvinte se termină cu literele: it tit otit cotit ocotit