clopoţeilor

CLOPOŢÉL, clopoţei, s.m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreaţiile la şcoală, pentru a chema pe cineva sau a anunţa ceva etc.) sau care se agaţă de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLOPOŢÉ//L ~i m. (diminutiv de la clopot) Plantă erbacee, având tulpina dreaptă şi înaltă, flori mari albe sau violete în formă de clopot. /clopot + suf. ~el
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clopoţel, clopoţei s.m. (er., eufem.) vulvă, vagin. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

clopoţél s. m., pl. clopoţéi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CLOPOŢÉL s. 1. (prin Ban.) zvonişor, zvoniţ, (înv.) timbru. (Sună ~ la şcoală.) 2. v. zurgălău. 3. (BOT.; Campanula; la pl.) (livr.) campanule (pl.), (reg.) baraboi, bănişori (pl.), clopotul-caprei, cupa-oii.
(Dicţionar de sinonime)

CLOPOŢÉL s. v. lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, papanaş.
(Dicţionar de sinonime)

CINCI-CLOPOŢÉI s. v. căldăruşă.
(Dicţionar de sinonime)