CLORÚRĂ, cloruri, s.f. Sare a acidului clorhidric; combinaţie a clorului cu un element chimic sau cu o substanţă organică. ♢ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorura mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanţă obţinută prin introducerea de clor în varul stins şi întrebuinţată decolorant şi dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obţinut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obţinut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcţie, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CLORÚR//Ă ~i f. Sare a acidului clorhidric. ♢ ~ de sodiu (natriu) sare de bucătărie. /<fr. chlorure
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CLORUR//Á ~éz tranz. (molecule ale unor compuşi organici) A trata cu atomi de clor. /<fr. chlorurer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CLORÚRĂ s.f. Sare a acidului clorhidric. ♢ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. [< fr. chlorure].
(Dicţionar de neologisme)
CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanţe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu şi o mare afinitate pentru coloranţi. [< fr. chlorurer].
(Dicţionar de neologisme)
CLORÚRĂ s. f. sare a acidului clorhidric, combinaţie a clorului cu un element chimic sau cu o substanţă organică; clorid. o ~ de sodiu = sare de bucătărie. (< fr. chlorure)
(Marele dicţionar de neologisme)
CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiţi compuşi organici. (< fr. chlorurer)
(Marele dicţionar de neologisme)
clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
clorurá vb., ind. prez. 1 sg. cloruréz, 3 sg. şi pl. clorureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CLORÚRĂ s. (CHIM., FARM.) clorură de amoniu = (pop.) ţipirig; clorură de etil v. chelen; clorură de metil = clormetan; clorură de metilen = diclormetan; clorură de polivinil = policlorură de vinil; clorură de poliviniliden = policlorură de viniliden; clorură de sodiu v. sare; clorură de viniliden = dicloretilenă; clorură mercurică v. sublimat corosiv; clorură mercuroasă v. calomel.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CLORUR//Á ~éz tranz. (molecule ale unor compuşi organici) A trata cu atomi de clor. /<fr. chlorurer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CLORÚRĂ s.f. Sare a acidului clorhidric. ♢ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. [< fr. chlorure].
(Dicţionar de neologisme)
CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanţe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu şi o mare afinitate pentru coloranţi. [< fr. chlorurer].
(Dicţionar de neologisme)
CLORÚRĂ s. f. sare a acidului clorhidric, combinaţie a clorului cu un element chimic sau cu o substanţă organică; clorid. o ~ de sodiu = sare de bucătărie. (< fr. chlorure)
(Marele dicţionar de neologisme)
CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiţi compuşi organici. (< fr. chlorurer)
(Marele dicţionar de neologisme)
clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
clorurá vb., ind. prez. 1 sg. cloruréz, 3 sg. şi pl. clorureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CLORÚRĂ s. (CHIM., FARM.) clorură de amoniu = (pop.) ţipirig; clorură de etil v. chelen; clorură de metil = clormetan; clorură de metilen = diclormetan; clorură de polivinil = policlorură de vinil; clorură de poliviniliden = policlorură de viniliden; clorură de sodiu v. sare; clorură de viniliden = dicloretilenă; clorură mercurică v. sublimat corosiv; clorură mercuroasă v. calomel.
(Dicţionar de sinonime)