clucer dex - definiţie, sinonime, conjugare

clucer

[Sinonime]
CLUCÉR, cluceri, s.m. (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti. – Din sl. kliučiari.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CLUCÉR ~i m. (în Moldova şi în Muntenia medievală) Boier care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti. /<sl. kljuţaru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

clucér (clucéri), s.m. – În vechea organizare, dregător care se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti; era în acelaşi timp intendent general al armatei şi membru al sfatului sau divanului. Începînd din 1738, titlul său a fost numai onorific. – Clucer de arie, intendent care aproviziona cu nutreţ. – Clucer de pivniţă, intendent care asigura rezervele de băutură ale armatei. – Clucer de jigniţă, intendent care asigura rezervele de hrană ale armatei. – Var. (înv.) cliuc(e)ar. Sl. ključarĭ (Mikoosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 64), cf. cliuci. Este dublet de la colcer, s.m. (Trans., persoană care, la nunţile populare, se ocupă cu aprovizionarea cu alimente şi băuturi), din acelaşi cuvînt sl., dar prin intermediul pronunţării mag. kolcsar (Drăganu, Dacor., V, 364-6; DAR). – Der. clucereasă, s.f. (soţia clucerului); clucerie, s.f. (ocupaţie de clucer); colceri, vb. (a găti mîncarea la cazan); colceriţă, s.f. (femei care prepară mîncarea la cazan). Din rom. provine ngr. ϰλοτσάρις (Meyer, Neugr. St., II, 75). Nu este clară provenienţa din ţig. sp. clichi „cheie” (Besses 51), care pare mai curînd der. din bg. ključ „cheie.”
(Dicţionarul etimologic român)

clucér s. m., pl. clucéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CLUCER DE ÁRIE s. (IST.) jignicer.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cl clu cluc cluce

Cuvinte se termină cu literele: er cer ucer lucer