cnocautare

CNOCAUTÁ, cnocautez, vb. I. Tranz. A-şi învinge adversarul prin cnocaut. [Pr.: -ca-u-] – Din cnocaut.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CNOCAUTÁ vb. I. tr. A face pe cineva cnocaut. [< cnocaut + -a, cf. engl. knock-out].
(Dicţionar de neologisme)

CNOCAUTÁ vb. tr. a face cnocaut. (< cnocaut)
(Marele dicţionar de neologisme)

cnocautá vb. (sil. mf. cnoc-au-), ind. prez. 1 sg. cnocautéz, 3 sg. şi pl. cnocauteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)