coaște dex - definiţie, sinonime, conjugare
COÁSTĂ, coaste, s.f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste şi arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în faţă de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ♢ Expr. (E) slab de-i poţi număra coastele sau îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame. 2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ♢ Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simţi stingherit în acţiuni de prezenţa permanentă (şi indiscretă) a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (şi greu). ♦ Latură. ♢ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistenţă, a bordajului unei nave. 3. Pantă. 4. Mal, ţărm (al unei mări). 5. (Ieşit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COÁST//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la şold; rână. ♢ Slab de-i poţi număra ~ele extrem de slab; numai pielea şi oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau suliţa) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; versant; costişă; povârniş; pantă. 4) Linia de contact între uscat şi apa mării sau a oceanului; ţărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigaţie de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

coástă (coáste), s.f. – 1. Fiecare din oasele care alcătuiesc toracele. – 2. Hipocondru, deşert. – 3. Latură, parte laterală. – 4. Costişă, pantă, povîrniş. – 5. Mal, ţărm. – Mr., megl. coasta, istr. costę. Lat. cǒsta (Puănariu 389; Candrea-Dens., 383; REW 2279; DAR); cf. vegl. kuasta, it., port. costa, fr. côte, sp. cuesta. – Der. costiţă, s.f. (coastă sau coastă mică; costiţă, cotlet); costoală, s.f. (Trans., pantă, coastă); costină, s.f. (pantă, coastă); costiş, adj. (înclinat, povîrnit); costoi, vb. (a înconjura), formaţie proprie lui Alecsandri, pe baza fr. côtoyer; costiş(e), s.n. şi f. (latură; povîrniş, coastă, pantă); costişeţ (var. costeşeţ), adj. (oblic, pieziş).
(Dicţionarul etimologic român)

coáşcă (coáşte), s.f. – 1. Coşuleţ. – 2. Minge. Mag. kaska „coş” (DAR). În Mold. şi Bucov.
(Dicţionarul etimologic român)

coástă s. f., g.-d. art. coástei; pl. coáste
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coáşte s.f. (reg.) săpăligă cu două coarne.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

coaşcă, coáşte, s.f. (reg.) 1. coşuleţ împletit din fâşii de coajă de tei. 2. păpuşă de cârpe, golomoz. 3. sâni mari (de femeie) care atârnă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
COASTA-DRÁCULUI s. v. sparanghel.
(Dicţionar de sinonime)

COASTA-VRĂJMÁŞULUI s. v. sparanghel.
(Dicţionar de sinonime)

COÁSTĂ s. 1. dungă, latură, parte. (Stă întins pe-o ~.) 2. v. flanc. 3. v. pantă. 4. v. ţărm.
(Dicţionar de sinonime)

COÁSTĂ s. v. chingă, cocârlă, crivac.
(Dicţionar de sinonime)

CIUPERCĂ DE PE COÁSTĂ s. v. pitarcă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co coa coas coast

Cuvinte se termină cu literele: te ste aste oaste