coabitare dex - definiţie, sinonime, conjugare
COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeaşi casă) cu cineva; a convieţui. [Pr.: -co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COABITÁRE, coabitări, s.f. (Jur.) Faptul de a coabita. [Pr.: co-a-] – V. coabita.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A COABIT//Á ~éz intranz. A locui împreună; a convieţui; a conlocui. [Sil. co-a-] /<lat. cohabitare, fr. cohabiter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COABITÁ vb. I. intr. (Despre un bărbat şi o femeie) A locui împreună, în aceeaşi casă; a convieţui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter].
(Dicţionar de neologisme)

COABITÁRE s.f. Faptul de a coabita; convieţuire; coabitaţie. [< coabita].
(Dicţionar de neologisme)

COABITÁ vt. intr. 1. a convieţui. 2. (despre specii diferite) a popula acelaşi habitat. (< fr. cohabiter, lat. cohabitare)
(Marele dicţionar de neologisme)

coabitá vb. (sil. co-a-), ind. prez. 1 sg. coabitéz, 3 sg. şi pl. coabiteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coabitáre s. f. (sil. co-a-), g.-d. art. coabitării; pl. coabitări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
COABITÁ vb. (JUR.) a convieţui, a trăi, a vieţui. (Au ~ doi ani ca soţ şi soţie.)
(Dicţionar de sinonime)

COABITÁRE s. (JUR.) coabitaţie, convieţuire, trai. (~ lor a durat până la sfârşitul vieţii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co coa coab coabi coabit

Cuvinte se termină cu literele: re are tare itare bitare