coardă dex - definiţie, sinonime, conjugare
COÁRDĂ1, coarde, s.f. 1. Fir elastic confecţionat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ♢ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simţitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesneşte) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situaţie, a depăşi limitele îngăduite într-o situaţie dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ♢ Coardă vocală = fiecare dintre formaţiile ligamentoase simetrice care aparţin laringelui şi prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ţine întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care uneşte două puncte ale unei curbe sau extremităţile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă braţele ferăstrăului şi care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaştii pentru a executa diverse exerciţii; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpinişti în ascensiuni. 7. Ramură (tânără şi elastică) a butucului viţei de vie. ♦ Fiecare dintre viţele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, muşchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mişcări). 9. Şuviţă consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult şi este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare şi groasă care susţine tavanul casei (şi de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. şi: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COÁRDĂ2, coarde, s.f. (Reg.) Spadă, sabie. [Var.: coártă s.f.] – Cf. magh. k a r d.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COÁRD//Ă1 ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioară, pian etc.), produce oscilaţii acustice; strună. ~ de chitară.Orchestră de ~e orchestră alcătuită din instrumente muzicale cu coarde. A întinde ~a până se rupe a întrece măsura în ceva. 2) Segment de dreaptă care uneşte două puncte ale unei curbe plane, fără a o intersecta. 3) Sfoară care leagă braţele unui ferăstrău cu rama, pentru a ţine întinsă pânza. 4) Sfoară având la capete două mânere, cu care se joacă copiii sărind peste ea sau se foloseşte în unele exerciţii sportive. 5) pop. Ţesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leagă muşchii de oase; tendon. ♢ ~ele vocale cele două membrane simetrice ale laringelui, a căror vibraţie produce vocea. 6) Curbura gâtului la cal (acoperită de coamă). 7) Ramură din tulpina viţei de vie. 8) Şuviţă de sirop de zahăr sau de dulceaţă prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-dă] /<lat. chorda
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COÁRDĂ2 corzi f. 1) Grindă de susţinere a tavanului la o casă ţărănească. 2) pl. Cele trei frânghii întinse pe laturile ringului de box. [G.-D. corzii; Sil. coar-dă] /<lat. chorda
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

coárdă (-de), s.f. – 1. Fir elastic care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. – 2. Funie, frînghie, sfoară groasă. – 3. Sfoară. – 4. Şiret, legătură. – 5. Strună de chitară. – 6. Urzeală, bătătură. – 7. Tendon sau ligament care se încordează la anumite mişcări. – 8. Lăstar. – 9. Rădăcină aeriană. – 10. Arc, resort. – 11. Bîrnă sau grindă mare care susţine tavanul. – 12. Grindă diagonală, tirant. – 13. La jocul de biliard, punct cîştigat prin trei lovituri. – 14. Viscozitate, întărire caracteristică marmeladei sau jeleului. – Var. (înv.) cord. Mr. coardă, megl. coardă „grajd”. Lat. chŏrda (Puşcariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR); cf. alb. kordëzë, it., prov., cat., port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare în doc. slavo-rom. începînd cu 1408. La sensul 13, Graur, BL, V, 58, vede o confuzie a lui coardă „strună” cu fr. cuarte; însăşi fr. corde se foloseşte ca termen de biliard. Sensul de „bîrnă” ar fi balcanic, după Jud, ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai puţin probabil să fie deja lat., cf. sard. kordáu „bîrnă” (Wagner 115). – Der. cordiş, adv. (pieziş, oblic); cordui, vb. (a strînge cu putere); cordar, s.m. (sforar, frînghier; la vioară, căluş, scaun; măciucă, bîtă; ferăstrău de mînă), la care sensul de „căluş” pare a fi împrumutat din fr. cordier; corda, vb. refl. (a se nărui, mai ales o grămadă de lemne); cordaj, s.n., din fr. cordage; încorda, vb. (a contracta muşchii, a întări; a întinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legătură; a lega viţa de vie; a îndrepta, a ridica, a aşeza; a lupta, a asuda, a (se) strădui, a face eforturi); încordător, s.m. rar, (diavolul); încordătură, s.f. (tensiune; efort; spasm) descorda, vb. (a slăbi, a diminua tensiunea; a modera). Din rom. provine bg. korda (Capidan, Raporturile, 206).
(Dicţionarul etimologic român)

coárdă (-de), s.f. – Spadă. – Mr. coardă. Sl. korŭda, cf. sb., rus. korda, ceh., pol. kord (Berneker 569; Vasmer 624), alb. kordë. După DAR, din mag. kard. Sec. XVI, înv., azi numai în Trans. – Der. cordenci, s.n. (frînă la războiul de ţesut; cuţit la meliţa mecanică).
(Dicţionarul etimologic român)

coardă, corzi s.f. (peior.) 1. prostituată. 2. nimfomană. 3. om ipocrit / făţarnic. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a arunca în corzi expr. (pub.) a pune în dificultate (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

coárdă (strună, parte a năvodului, spadă) s. f., g.-d. art. coárdei; pl. coárde
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coárdă (frânghie la ringul de box, bârnă la casă) s. f., g.-d. art. córzii, pl. corzi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coárdă (anat., bot., constr., fiz., geom., industria lemnului, zootehnie, fir, funie) s. f., g.-d. art. coárdei; pl. coárde
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
COARDA-IÉLELOR s. v. silnic.
(Dicţionar de sinonime)

COÁRDĂ s. 1. (MUZ.) strună. (~ a unei viori.) 2. (TEHN.) sfoară, strună. (~ a ferăstrăului.) 3. (prin Mold. şi Olt.) săgeată. (~ a unui arc de vânătoare.) 4. (TEHN.) arc. (~ la un mecanism.) 5. (TEHN.) (reg.) crac, punte. (~ la compasul dogarului.) 6. (reg.) coadă, rână, strună. (~ la crâsnicul de pescuit.) 7. (TEHN.) (reg.) apărătoare, ceatlău, gânj, lambă, legătură, prăjină. (~ la proţapul saniei.) 8. v. braţ. 9. (BOT.) viţă. (Buciumul de vie are mai multe ~e.) 10. (ANAT.) coardă dorsală v. notocordă.
(Dicţionar de sinonime)

COÁRDĂ s. v. crucea dinapoi, spadă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co coa coar coard

Cuvinte se termină cu literele: da rda arda oarda