coarne dex - definiţie, sinonime, conjugare
COÁRNĂ, coarne, s.f. 1. Fructul comestibil, roşu şi acrişor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiaţă, neagră sau galbenă-verzuie şi cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescenţe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înşela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voinţa. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harţă. A-şi arăta coarnele = a-şi manifesta răutatea, duşmănia. A căuta(cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a răsfăţa. A pune coarne = a călca credinţa conjugală: a înşela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile şi vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescenţe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuşi. 2. (La sg.) Substanţă chitinoasă din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Şi în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn1 (I 2) sau în formă de corn1 (I 1), în care se păstrează praful de puşcă, sarea etc.; p. ext. conţinutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundenţei = simbol al belşugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn1 (I 1), umplut cu fructe şi cu flori. 5. Produs de panificaţie din făină albă, de mici dimensiuni şi în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părţilor unor construcţii, organe de maşini, unelte etc. în formă de corn1 (I 1). ♦ Corn1 (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosită în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unur formaţii anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul şi în ultimul pătrar, când are forma de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăieşte în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă şi manifestată prin apariţia în spic a unor formaţii tari, negricioase, întrebuinţate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colţ, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COÁRNĂ1 f. 1) Varietate de viţă de vie având struguri dulci, cu boabe alungite şi coa-ja tare. ~-neagră. 2) Strugurii acestei varietăţi de viţă de vie. /<lat. corna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COÁRN//Ă2 ~e f. Fructul cornului. /<lat. corna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORN1 coárne n. 1) Excrescenţă dură de diferite forme, pară sau impară, care creşte pe capul unor mamifere. ♢ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-şi arăta coarnele a) a se posta în poziţie de apărare; a se pune în gardă; b) a-şi da pe faţă firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai deştept, mai răsărit. A se lua în coarne cu cineva a întra în conflict, a se încăiera cu cineva. A pune cuiva funia în coarne a-l face pe cineva să acţioneze contrar voinţei sale; a-l supune. A pune coarne a înşela (în căsnicie). 2) Substanţă osoasă din care sunt constituite excrescenţele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele două antene de pe capul unor vietăţi mici. Coarnele melcului. Coarnele cărăbuşului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau părţi ale acestora care au formă de semicerc. ♢ De la coarnele plugului de la ţară; din pătura ţărănească. /<lat. cornu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

corn (-oárne), s.n. – 1. Fiecare din cele două excrescenţe de pe osul frontal al rumegătoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasă. – 5. Simbol al călcării credinţei conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Braţ al crucii. – 9. Produs de panificaţie în formă de semilună. – 10. Semilună. – 11. Vîrful unei stele. – 12. Colţ, ungher, margine. – 13. Punct cardinal. – 14. Aripă de oaste. – 15. Capăt, extremitate. – 16. Bucată, codru de pîine. – 17. Vîrf de pălărie. – 18. Filacteriu. – 19. (Înv.) Putere, stăpînire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, nătîng. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Puşcariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne serveşte numai pentru sensurile 1, 5, 6 şi 7; în celelalte cazuri, se foloseşte pl. cornuri, şi în ultimul, corni, m. Der. cornuleţ, s.m. (plantă, Ceratocephalus orthoceras); cornuţă, s.f. (plantă, Xanthium spinosum); corniţă s.f. (cornuleţ; minciună, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); corniţ, s.n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brînză); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s.m. (plugar care ţine coarnele plugului; plantă acvatică, Trapa natans; diavolul); cornac, s.m. (bondar); corneci, s.m. (bondar; corn pentru praf de puşcă); coarneş, adj. (încornorat, cu coarne); goarneş, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s.m. (diavolul); cornici, s.m. (persoană care ţine coarnele plugului); cornişor, s.m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovină, s.f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascuţit, cu vîrf); cornorat (var. încornorat), adj. (cu coarne; ascuţit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (în)cornorat, s.m. (diavolul); cornut, s.m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune bîrnele care alcătuiesc colţul unei clădiri); încorna, vb. (a alcătui colţul unei construcţii; a pune coarne); cornar, s.m. (vînzător de cornuri, chifle; plugar care ţine coarnele plugului; înv., perceptor care strîngea darea pe vite); cornar, s.m. (plug cu un singur corn; stîlp care alcătuieşte colţul unei construcţii); cornărie, s.f. (plăcintărie); cornări, vb. (a răni cu coarnele; a pune coarne; a ţine coarnele plugului; a alcătui colţul unei construcţii; înv., a strînge, darea pe vite; refl., a-şi rupe un corn); cornărit, s.n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vîndut la tîrg, impusă în Moldova de Antioh Cantemir, în 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornăţel, s.m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidentă încrucişarea cu corn „plantă”; cornăţar, s.m. (insectă, Naucornis cinicoides); cornişor, s.n. (colţ; plantă); încornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalină, s.f., din fr.; cornee, s.f., din fr.; cornet, s.n. (coarne de animal; instrument muzical; hîrtie răsucită în formă de corn; lame osoase în formă de cornet situate pe pereţii celor două nări), din fr.; cornet, s.m. (goarnă), din fr. cornette, în parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s.m. (trompetist), din fr. corniste; cornişe, s.f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s.n. (rindea), din bg. korniz, şi acesta din germ. Karnies (DAR); şi corniză, s.f. (vergea de draperie), din acelaşi cuvînt german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat în general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Puşcariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kërrutë (Philippide, II, 639), ca şi ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).
(Dicţionarul etimologic român)

a căuta în coarne expr. a răsfăţa (pe cineva.) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

coárnă s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

corn (de animale, de instrumente) s. n., pl. coárne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

córnul-cáprei (vânt, varietate de ardei) s. n. (sil. -prei)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Córnul-Cáprei (astron.) s. pr. n. (sil. -prei)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

córnul-secárei/corn-de-secáră (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

corn s.n. (reg.) rachiu de secară; secărică.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
COARNE-DE-MÁRE s. pl. v. roşcovă.
(Dicţionar de sinonime)

BĂLIGAR-CU-CÓRN s. v. caraban, nasicorn.
(Dicţionar de sinonime)

CORN s. v. aripă, capăt, căprior, coastă, colţ, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, rădaşcă, răgace.
(Dicţionar de sinonime)

COÁRNE s. pl. (TEHN.) (reg.) crăcană, iapă. (Ţine de coarnele plugului.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co coa coar coarn

Cuvinte se termină cu literele: ne rne arne oarne