coase dex - definiţie, sinonime, conjugare
COÁSĂ, coase, s.f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârf curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acţiunea de a cosi; timpul când se coseşte. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părţile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de aţă cu ajutorul unui ac. ♢ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A împreuna (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. şi cu un ac special) marginile unei plăgi. – Din lat. pop. cosere (= consuere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COÁS//Ă ~e f. 1) Unealtă agricolă manuală, formată dintr-o lamă ascuţită de oţel, fixată de o coadă lungă de lemn, folosită la cositul plantelor furajere, cerealelor etc. 2) Perioada cositului. Timpul ~ei. 3) Cantitate de iarbă cosită. Trei ~e pe an. [G.-D. coasei; Sil. coa-să] /<sl. kosa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A COÁSE cos tranz. 1) (bucăţi de ţesătură, piese de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc.) A prinde printr-o cusătură. ~ nasturii. ~ mâneca. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, de încălţăminte, de rufărie) A confecţiona dintr-un material textil cu ajutorul unui ac cu aţă. 3): ~ la gherghef a orna cu broderii. 4) med. (marginile unei plăgi) A împreuna cu un fir special. [Sil. coa-se] /<lat. cosere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

coásă (coáse), s.f. – 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vîrful curbat, cu coadă lungă, folosită la cosit. – 2. Cosit, cositul fînului. – 3. Cuţit de tăbăcari. – 4. Constelaţia Cefeu. – 5. Specie de gladiolă, Gladiolus imbricatus. – Mr., megl. coasă. Sl. kosa (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; Cihac, II, 65; Pascu, II, 187; Conev); cf. bg., rut., rus. kosá, sb. kosa, ngr. ϰόσα, alb. kosë. – Der. cosi, vb. (a tăia cu coasa plante; a distruge, a nimici; despre cai, a lovi, în mers, un picior de celălalt), care poate proveni şi direct din sl. kositi, cf. bg. kosjă, sb., cr., rus. kositi, ngr. ϰοσίζω (mr. cusire); cosit, s.n. (tăiere a fînului); cositură, s.f. (iarbă cosită, nutreţ; fîneaţă; cîmp de pe care s-a cosit); coseală, s.f. (rană pe care şi-o face un cal); cosaş, s.m. (om care coseşte; varietate de lăcustă, Locusta viridissima, Locusta cantans; specie de greiere, Gryllus ruralis); ultimele sensuri sînt explicabile prin asemănarea zgomotului produs de greiere cu cel al coasei (pentru formarea cuvîntului, cf. sb., cr. kosač, mag. koszác); cositor, s.n. (cîmp de cosit); cositor, s.m. (cosaş, om care coseşte); cositoare, s.f. (coasă; secerătoare, maşină de secerat); cosa, s.f. (banc, grind de nisip), din rus. kosá „coasă” şi „grind”, cuvînt puţin folosit, în Delta Dunării; cosac, s.n. (Olt., colină; pămînt, teren), din sb. kosak „fîneaţă”; coşaci, s.m. pl. (astragal, Astragalus onobrychis), din bg. kosat „păros”); cosalău, s.n. (fîneaţă), din mag. kaszáló, în Maram.; cosaştină, s.f. (Trans., fîneaţă), cu suf. -ştină; cosirişte, s.f. (fîneaţă, mînerul coasei); cosiţel, s.m. (plantă, Sium latifolium).
(Dicţionarul etimologic român)

coáse (cós, cusút), vb. – 1. A fixa, a prinde părţile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu aţă. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înţepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Puşcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser. – Der. cusut, s.n. (acţiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s.f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Puşcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s.m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă),, s.f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; maşină de legat cărţi); cusătoriţă, s.f. (croitoreasă); cusătorie, s.f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s.n. (Trans., legătură, faşă).
(Dicţionarul etimologic român)

coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coáse vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. coásă; ger. cosând; part. cusút
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
COÁSĂ s. cosire, cosit. (Merge la prima ~ a fânului.)
(Dicţionar de sinonime)

COÁSĂ s. v. săbiuţă.
(Dicţionar de sinonime)

COÁSE vb. 1. v. cârpi. 2. a pune. (I-a ~ un petic la pantaloni.) 3. v. broda.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A coase ≠ a descoase
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: co coa coas

Cuvinte se termină cu literele: se ase oase