coc dex - definiţie, sinonime, conjugare
COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acţiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ♢ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acţiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, seminţe) A ajunge la maturitate sub acţiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajungeaibă sămânţa formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânţă. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre fiinţe) A se încinge, a se înăbuşi de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenţii răuvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube şi inflamaţii, p. ext. despre părţi ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COC1, coci, s.m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanţ, de ciorchine etc. – Din fr. coccus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COC2, cocuri, s.n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit şi răsucit la ceafă sau în creştetul capului; conci. – Din fr. coque [de cheveux].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A COÁCE coc 1. tranz. 1) (alimente) A prepara prin supunere la acţiunea unei temperaturi înalte (în cuptor). ~ plăcinte. ~ mere. 2) fig. (acţiuni duşmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a urzi; a ţese; a unelti. ♢ A-i ~ cuiva turta a încerca să-i facă cuiva pe neaşteptate un rău. 2. intranz. (despre răni, abcese) A face puroi; a colecta. /<lat. cocere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE COÁCE mă coc intranz. 1) (despre plante, fructe, seminţe) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge în faza de dezvoltare completă; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre fiinţe) A se înfierbânta tare (de căldură). /<lat. cocere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COC1 ~uri n. Pieptănătură femeiască realizată prin strângerea şi răsucirea părului la ceafă sau în creştetul capului. /<fr. coque
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COC2 coci m. mai ales la pl. Bacterie sferică sau ovală răspândită în sol, apă, aer, precum şi în organisme. /<fr. coccus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

coáce (cóc, cópt), vb. – 1. A supune un aliment la acţiunea căldurii. – 2. A găti înăbuşit. – 3. A fierbe puţin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porţelan etc.). – 6. Despre fructe şi plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamaţii, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenuşă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Puşcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s.m. (ajutor de brutar); cocător, s.n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s.n. (maturitate; acţiunea de a coace); cocăt, s.n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s.n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamaţie), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere şi *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor.
(Dicţionarul etimologic român)

coc (-ci), s.m. Pasăre (Ardea nycticorax). – Var. coacă. Creaţie expresivă plecînd de la imitarea cîntecului acestei păsări. – Der. cocă, s.f. (cioară, Corvus monedula); cocăi, vb. (a cotcodăci găinile). Cf. cucăi.
(Dicţionarul etimologic român)

coc (-curi), s.n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formaţie expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69, megl. cocă „cap”), alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pîine rotundă”), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puţin probabilă der. din fr. coque „coc” (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. şi REW 2009. Der. cocă, s.f. (cocoloş făcut din pîine; chiflă; aluat; păpuşă; copil), cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă şi în forma diftongată coacă; cocuţă, s.f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăţa, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo, cuculío „mîngîi”; cocoleală, s.f. (acţiunea de a frămînta aluat; acţiunea de a răsfăţa); cocoloş, s.n. (bulgăre, boţ; bilă, bulgăre, grunz; ştiulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oş; cocoloşi, vb. (a mototoli, a face cocoloş; a răsfăţa, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”; cocoloşeală, s.f. (acţiunea vb. anterior); cocoaşe, s.f. (gheb), pentru a cărui formaţie cf. gogoaşe (mr. cucoaşe „nucă”, cucoş „nuc”; după Puşcariu 390, din lat. *cocca); cocoşa, vb. (a încovoia; a curba; a deşela; a îmbătrîni); cocoşat, s.m. (care are cocoaşă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. şi Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiţă, s.f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s.n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicţionare cf. Enciclopedia romînă, III, 22); cocor, s.n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s.f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s.m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. şi colcovan, s.n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s.m. (gărgăriţă, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură”), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniţă) pare a proveni din rom. Cf. şi cocon, cocîrlă, coclete, cocoţa, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moţ, creastă” şi iud. sp. koko „coc”. Coincidenţa lui a cocoşa „a deşela” cu rus. kokošiti „a asasina” (din rut. kokoš „a asasina”, cf. Vasmer 594), pare cauzală.
(Dicţionarul etimologic român)

COC s.n. Pieptănătură femeiască, cu părul strâns sau împletit şi adunat pe ceafă sau în creştetul capului. [Pl. -curi. / < fr. coque].
(Dicţionar de neologisme)

COC s.m. (Zool.) Bacterie de formă sferică. [< germ. Kokke, cf. gr. kokkos – boabă].
(Dicţionar de neologisme)

COC1 s. n. pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit şi adunat pe ceafă, ori în creştetul capului. (< fr. coque)
(Marele dicţionar de neologisme)

COC2 s. m. bacterie de formă sferică. (< germ. Kokke, gr. kokkos, boabă)
(Marele dicţionar de neologisme)

coc s. invar. (tox.) cocaină. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

coáce vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocând; part. copt
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coc (bacterie) s. m., pl. coci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coc (pieptănătură) s. n., pl. cócuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coc s.n. 1. (reg.) parte a morii de vânt. 2. plevuşcă (peşti mici). 3. corb-de-noapte.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

COÁCE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiaţii calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecţie, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepţie la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace şi în sau sub cenuşă (cartofi, castane).
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
COÁCE vb. 1. a se încinge, a se înfierbânta. (Se ~ stând lângă sobă.) 2. a fierbe, a opări. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba începe să ~.)
(Dicţionar de sinonime)

COÁCE vb. v. fierbe, maturiza.
(Dicţionar de sinonime)

COC s. (reg.) moţoc, (Mold.) conci, (Bucov.) cucui, (prin Ban. şi Transilv.) pup. (Poartă un ~ în vârful capului.)
(Dicţionar de sinonime)

COC s. v. cucui.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co

Cuvinte se termină cu literele: oc