cocor
[Sinonime]
COCÓR, cocori, s.m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuţit, cu gâtul şi picioarele lungi, cu penele cenuşii, cu o pată roşie pe cap (Grus grus). [Var.: cucór s.m., cocoáră, cucoáră s.f.] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COCÓR ~i m. Pasăre migratoare, cu gâtul şi picioarele lungi, de culoare cenuşie, cu o pată roşie pe cap şi cu penele în formă de seceră la vârful aripilor. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cocór (cocóri), s.m. – Pasăre migratoare (Grus cinerea). – Var. cocoară (-ori), s.f. (pană, penaj; model de broderie; stîlp, semn de hotar). – Megl. cocor. Sl. kokorĭ, kokora „creţ” (Drăganu, Dacor., V, 341; DAR), nume care s-a dat cocorului datorită moţului său care pare încreţit. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 303, este legat de lat. ciconia; pentru Cihac, II, 494, der. din mag. Diferenţierea semantică între m. şi var. sa f. nu este absolută, confundîndu-se frecvent. – Der. cocorat, adj. (cu picioarele lungi; creţ); cocorăţei, s.m. pl. (narcisă, Narcissus peoticus); cocoreţ, adj. (Olt., mîndru, trufaş); cocoroşi (var. încocora, cocoroşa), vb. (a face să se mîndrească; a face curte), cf. bg. kokorjă se. – Comp. cocobarză, s.f. (Trans., barză); cocostîrc, s.m. (barză), cu stîrc, cf. Puşcariu, Dacor., VIII, 107 şi Puşcariu, Lr., 22 (cf. alb. sterkoko, din sl. strŭkŭ).
(Dicţionarul etimologic român)
cocor, cocori s.m. (intl.) 1. hoţ care operează în mai multe zone. 2. escroc sentimental. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cocór s. m., pl. cocóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plíscul-cocórului s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cocór1, cocóri, s.m. (reg. la pl.) 1. fire de păr creţ sau pene din coada răţoiului; părul femeilor aranjat cu penele răţoiului. 2. fire de grâu necosite. 3. specie de dantelă; horbotă, cipcă, cârligei. 4. momâie, ciuhă, mişană care desparte lanurile de grâu.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
cocór2, cocóruri, s.n. (reg.) umflătură la cap, cucui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
COCÓR s. (ORNIT.; Grus grus) (reg.) golie, (Ban.) gruie.
(Dicţionar de sinonime)
COCÓR s. v. buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondulaţie, ondulă, val, zuluf.
(Dicţionar de sinonime)
PLISCUL-COCÓRULUI s. v. ciocul-berzei.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COCÓR ~i m. Pasăre migratoare, cu gâtul şi picioarele lungi, de culoare cenuşie, cu o pată roşie pe cap şi cu penele în formă de seceră la vârful aripilor. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
cocor, cocori s.m. (intl.) 1. hoţ care operează în mai multe zone. 2. escroc sentimental. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (bot.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cocór s. m., pl. cocóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
plíscul-cocórului s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cocór1, cocóri, s.m. (reg. la pl.) 1. fire de păr creţ sau pene din coada răţoiului; părul femeilor aranjat cu penele răţoiului. 2. fire de grâu necosite. 3. specie de dantelă; horbotă, cipcă, cârligei. 4. momâie, ciuhă, mişană care desparte lanurile de grâu.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
cocór2, cocóruri, s.n. (reg.) umflătură la cap, cucui.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
COCÓR s. (ORNIT.; Grus grus) (reg.) golie, (Ban.) gruie.
(Dicţionar de sinonime)
COCÓR s. v. buclă, cârlionţ, creţ, inel, ondulaţie, ondulă, val, zuluf.
(Dicţionar de sinonime)
PLISCUL-COCÓRULUI s. v. ciocul-berzei.
(Dicţionar de sinonime)