COCOŢÁ, cocóţ, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) urca pe ceva, a (se) aşeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situaţie nemeritată. [Prez. ind. şi: cocoţez] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SE COCOŢÁ mă cocoţ intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situaţie fără a merita. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A COCOŢÁ cocoţ tranz. A face să se cocoaţe. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cocoţá (-ţéz, -át), vb. – A se urca, a se aşeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuţa, gogoţa. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Puşcariu 424). Este puţin probabilă legătura cu cocoş pe care o propun Cihac, II, 67 şi Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.
(Dicţionarul etimologic român)
cocoţá vb., ind. prez. 1 sg. cocóţ, 3 sg. şi pl. cocoáţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
COCOŢÁ vb. v. căţăra.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SE COCOŢÁ mă cocoţ intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situaţie fără a merita. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cocoţá (-ţéz, -át), vb. – A se urca, a se aşeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuţa, gogoţa. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Puşcariu 424). Este puţin probabilă legătura cu cocoş pe care o propun Cihac, II, 67 şi Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.
(Dicţionarul etimologic român)
cocoţá vb., ind. prez. 1 sg. cocóţ, 3 sg. şi pl. cocoáţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
COCOŢÁ vb. v. căţăra.
(Dicţionar de sinonime)