coeficientul

COEFICIÉNT, coeficienţi, s.m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanţe şi care este constantă pentru acel corp sau pentru aceea substanţă în condiţii determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unităţi din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COEFICIÉN//T ~ţi m. 1) Număr care multiplică un termen dintr-o expresie algebrică. 2) Factor numeric (constant) de pe lângă o expresie algebrică sau mărime variabilă. 3) fiz. Mărime care indică proprietatea constantă a unui corp în anumite condiţii. [Sil. -ci-ent] /<fr. coefficient
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COEFICIÉNT s.m. 1. (Mat.) Număr sau parametru literal care multiplică o expresie algebrică în formă de monom. 2. Valoare relativă atribuită la un examen. 3. Mărime constantă în anumite condiţii date, care indică o anumită proprietate a unei substanţe, a unui sistem fizic. ♢ Coeficient statistic = formă de exprimare a raportului dintre două mărimi printr-un număr, care arată de câte ori o mărime este mai mare sau mai mică în comparaţie cu alta; coeficient economic = relaţie, exprimată în procente, între cantitatea de muncă utilă produsă de un mecanism şi cantitatea de energie pe care o consumă acesta. [Pron. co-e-fi-ci-ent, pl. -nţi. / < fr. coefficient].
(Dicţionar de neologisme)

COEFICIÉNT s. m. 1. număr scris la începutul unui anumit termen (dintr-o expresie algebrică) pe care îl multiplică. 2. mărime constantă în anumite condiţii date, care indică o anumită proprietate a unei substanţe, a unui sistem, proces tehnologic etc. 3. valoare relativă atribuită la un examen. (< fr. coefficient)
(Marele dicţionar de neologisme)

coeficiént s. m. (sil. -ci-eni), pl. coeficiénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)