cofă dex - definiţie, sinonime, conjugare

cofă

[Sinonime]
CÓFĂ, cofe, s.f. Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ţine la ţară apa de băut; doniţă; p. ext. conţinutul unui astfel de vas. ♢ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torenţial. – Cf. bg., scr. k o f a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÓF//Ă ~e f. 1) Vas din doage cercuite, cu o singură toartă, având formă de cilindru sau de trunchi de con, în care se păstrează apă. ♢ A pune (sau a băga) în ~ pe cineva a) a pune în încurcătură pe cineva; a dezorienta; b) a-şi demonstra superioritatea faţă de cineva într-un domeniu de activitate. Plouă (sau toarnă) cu ~a plouă tare. 2) (în Moldova medievală) Unitate de măsură pentru lichide egală cu aproximativ 1,288 l. /cf. bulg., sb. kofa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cófă (cófe), s.f. – 1. (Trans., înv.) Strachină, blid. – 2. Găleată de lemn. – 3. Măsură de capacitate înv., pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Mr. cofă, megl. covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în rom. pe mai multe căi în acelaşi timp; bg., sb. kova, kofa, ngr. ϰάφα „coş”, tc. kova, alb. kofé, rut., mag. kofa. Pare a fi vorba de gr. ϰάφινος, de unde arab. quffa şi de aici lat. med., sp. cofa, it. coffa (Battisti, II, 1002), germ. Kufe (săs. Kof). În rom. poate proveni din bg., sb. sau mag., sau din toate trei dintr-o dată. Pare cuvînt identic cu cof, s.n. (albie, coastă, parte), puţin folosit; cf. şi cofer, s.n. (găleată, coş de nuiele; polonic; mistrie), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Küfer. Cf. cufăr. Der. cofar, s.m. (persoană care face sau vinde găleţi), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din mag. kufár; cofări, vb. (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriţă, s.f. (femeie care vinde fructe de pădure); cofaş, s.m. (Munt., mincinos, înşelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicaţia din DAR, plecîndu-se de la cofar, pare greşită); covă, s.f. (borcan, cană), provine din tc., ca şi în megl.
(Dicţionarul etimologic român)

cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÓFĂ s. v. doniţă.
(Dicţionar de sinonime)

CÓFĂ s. v. stropitoare.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co cof

Cuvinte se termină cu literele: fa ofa