colima
[Conjugare]
COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcţie. – Din lat. collimare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COLIMÁ vb. I. intr. 1. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. A viza, a determina o anumită direcţie. [< colimaţie].
(Dicţionar de neologisme)
COLIMÁ vb. intr. 1. (fiz.) a transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. a viza, a orienta o lunetă într-o anumită direcţie. (<colimaţie)
(Marele dicţionar de neologisme)
colimá vb., ind. prez. 1 sg. coliméz, 3 sg. şi pl. colimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COLIMÁ vb. I. intr. 1. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. A viza, a determina o anumită direcţie. [< colimaţie].
(Dicţionar de neologisme)
(Marele dicţionar de neologisme)
colimá vb., ind. prez. 1 sg. coliméz, 3 sg. şi pl. colimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)