comanac dex - definiţie, sinonime, conjugare

comanac

comănac comanac
COMĂNÁC1, comănace, s.n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecţionat din lână sau din pâslă, purtat de călugări şi de călugăriţe. ♢ Expr. (Glumeţ) A-şi pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat odinioară de bărbaţi. ♦ Căciulită de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. [Var.: comanác s.n.] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMĂNÁC2, comănaci, s.m. (Reg.) Creangă, ramură. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMANÁC s.n. v. comănac1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMĂNÁ//C ~ce n. 1) Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică fără boruri, asemănător cu potcapul, pe care-l poartă călugării. ♢ A-şi pune capul sub ~ a se duce la călugărie. 2) Acoperământ pentru cap de mătase sau de stofă scumpă, purtat, în trecut, de bărbaţii şi de femeile din păturile nobile. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

comănác (-ce), s.n. – 1. Căciulă, pălărie. – 2. Acoperămînt al capului caracteristic călugărilor ortodocşi. – 3. (Trans.) Capac, acoperiş. – 4. Creangă, ramură. – Var. cumănac, cămănac. Istr. coromac, cumarac. Origine obscură. După Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de DAR), din lat. calamancum „moţ, vîrf”, de unde sp. calamaco, germ. Kalmank, însă această der. prezintă multe dificultăţi. Cf. Densusianu, GS, II, 390. Scriban menţionează şi sb. kalamank „bonetă” şi ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der. comănăci, vb. refl. (Trans., a se umili, a adula servil).
(Dicţionarul etimologic român)

comănác (creangă) s. m., pl. comănáci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

comănác (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: co com coma coman comana

Cuvinte se termină cu literele: ac nac anac manac omanac