complement dex - definiţie, sinonime, conjugare

complement

[Sinonime]
COMPLEMÉNT, complemente, s.n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanţă de natură proteică prezentă în serul normal şi care participă la procesul imunităţii. – Din fr. complément, lat. complementum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMPLEMÉNT ~e n. 1) Parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. ~ direct. ~ indirect. 2) Substanţă proteică prezentă în componenţa serului sangvin. /<fr. complément, lat. complementum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

complemént (compleménte), s.n. – Ceea ce se adaugă la ceva, complinire. – Var. compliment. Fr. complément. Var. este vulgarism, datorat confuziei cu compliment, s.n. (cuvînt de laudă, măgulire), din fr. compliment, cf. mr. compliment, din ngr. ϰομπλιμέντα. – Der. complementar, adj.
(Dicţionarul etimologic român)

COMPLEMÉNT s.n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva (spre completare); complinire, adaos. ♦ (Mat.) Unghi care împreună cu unghiul dat însumează 90
(Dicţionar de neologisme)

COMPLEMÉNT s. n. 1. complinire; ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi. complementul unui număr = număr care se obţine prin scăderea unui alt număr iniţial. ♢ (mat.) unghi care, împreună cu un unghi dat, însumează 90°. 2. parte secundară a propoziţiei care determină un verb, un adjectiv sau adverb. ♢ obiect (6). 3. alexină. (< fr. complément, lat. complementum)
(Marele dicţionar de neologisme)

complemént (gram., mat.) s. n., pl. compleménte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
COMPLEMÉNT s. 1. v. completare. 2. (GRAM.) obiect. 3. (BIOL.) alexină. (~ul participă la procesul imunităţii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co com comp compl comple

Cuvinte se termină cu literele: nt ent ment ement lement