COMPLÉT2, -Ă, (1) compleţi, -te, adj., (2, 3) completuri, s.n., (4) adv. 1. Adj. Care conţine tot ceea ce trebuie; căruia nu-i lipseşte nici una dintre părţile constitutive; întreg, desăvârşit, deplin, împlinit. ♢ Opere complete = ediţie cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S.n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători şi asesori care iau parte la soluţionarea unui litigiu. 3. S.n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. În întregime, cu desăvârşire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COMPLETÁ, completéz, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COMPLÉ//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) Care include toate elementele necesare; desăvârşit; întreg; total; deplin. Serviciu ~. Opere ~te. Echipaj ~. 2) (despre recipiente, săli, vehicule de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; fără locuri libere. 3) (despre persoane) Care are toate facultăţile dezvoltate; fără lacune în dezvoltare. /<fr. complet, lat. completus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPLÉT3 adv. În întregime; cu desăvârşire; completamente; radical. /<fr. complet, lat. completus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A COMPLET//Á ~éz tranz. A face să fie complet (adăugând ceea ce lipseşte); a întregi; a complini. /<fr. compléter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
complét (-tă), adj. – 1. Întreg. – 2. (S.n.) Plen (al unui tribunal). – Var. complect, s.n. (bal popular, la mahala). Fr. complet. Var. este o deformaţie a lui cuplet ‹ fr. couplet, apropiat prin etimologie populară de ideea de „plin, complet”, poate datorită mulţimii care umple de obicei sălile de bal, cf. un tramvai complect. Adj. complect, forma vulgară, pare un hiperurbanism, prin analogie cu perfect ‹ fr. parfait. – Der. completa, vb. (a întregi), din fr. compléter; completaş, s.m. (tînăr recrut autorizat provizoriu să se întoarcă la ocupaţiile sale civile); descompleta, din fr. décompléter.
(Dicţionarul etimologic român)
COMPLÉT, -Ă I. adj. Întreg, desăvârşit, deplin. ♢ Opere complete = ediţie care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul) Care are toate locurile ocupate; plin. II. s.n. 1. Complet de judecată = colectiv format din judecători şi asesori care pot judeca şi pronunţa legal o sentinţă. 2. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese care se îmbracă şi se poartă împreună. III. adv. În întregime, cu desăvârşire. [(I) var. complect, -ă adj., (II) pl. -turi. / < fr. complet, cf. lat. completus].
(Dicţionar de neologisme)
COMPLETÁ vb. I. tr. A întregi (un lucru incomplet). [Var. complecta vb. I. / < fr. compléter].
(Dicţionar de neologisme)
COMPLÉT, -Ă I. adj. întreg, desăvârşit, deplin. ♦ opere ~ e = ediţie care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin. II. adv. în întregime, cu desăvârşire. III. s. n. 1. ~ de judecată = colectiv din judecători şi asesori care pot judeca şi pronunţa legal o sentinţă. 2. lot de unelte, aparate, piese de schimb şi accesorii, într-un ambalaj anume, pentru a asigura funcţionarea unui sistem. 3. compleu. (< fr. complet, lat. completus)
(Marele dicţionar de neologisme)
COMPLETÁ vb. tr. a întregi (un lucru incomplet). (< fr. compléter)
(Marele dicţionar de neologisme)
complét adj. m., pl. compléţi; f. sg. complétă, pl. compléte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
completá vb., ind. prez. 1 sg. completéz, 3 sg. şi pl. completeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
COMPLÉT adj., adv. 1. adj. plin. (Vagonul e ~.) 2. adj. întreg. (O cantitate ~.) 3. adj. integral, întreg. (Textul ~ al nuvelei.) 4. adj. v. exhaustiv. 5. adj. v. total. 6. adj. v. împlinit. 7. adv. v. integral. 8. adj. v. absolut. 9. v. nemărginit. 10. adj. v. deplin.
(Dicţionar de sinonime)
COMPLETÁ vb. a împlini, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. şi reg.) a plini, (înv.) a încheia. (~ pâna la suma de ...)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Complet ≠ incomplet, necomplet
(Dicţionar de antonime)
A completa ≠ a descompleta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COMPLETÁ, completéz, vb. I. Tranz. A întregi, a adăuga pentru a fi complet2. [Var.: complectá vb. I] – Din fr. compléter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPLÉT3 adv. În întregime; cu desăvârşire; completamente; radical. /<fr. complet, lat. completus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A COMPLET//Á ~éz tranz. A face să fie complet (adăugând ceea ce lipseşte); a întregi; a complini. /<fr. compléter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
complét (-tă), adj. – 1. Întreg. – 2. (S.n.) Plen (al unui tribunal). – Var. complect, s.n. (bal popular, la mahala). Fr. complet. Var. este o deformaţie a lui cuplet ‹ fr. couplet, apropiat prin etimologie populară de ideea de „plin, complet”, poate datorită mulţimii care umple de obicei sălile de bal, cf. un tramvai complect. Adj. complect, forma vulgară, pare un hiperurbanism, prin analogie cu perfect ‹ fr. parfait. – Der. completa, vb. (a întregi), din fr. compléter; completaş, s.m. (tînăr recrut autorizat provizoriu să se întoarcă la ocupaţiile sale civile); descompleta, din fr. décompléter.
(Dicţionarul etimologic român)
COMPLÉT, -Ă I. adj. Întreg, desăvârşit, deplin. ♢ Opere complete = ediţie care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul) Care are toate locurile ocupate; plin. II. s.n. 1. Complet de judecată = colectiv format din judecători şi asesori care pot judeca şi pronunţa legal o sentinţă. 2. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese care se îmbracă şi se poartă împreună. III. adv. În întregime, cu desăvârşire. [(I) var. complect, -ă adj., (II) pl. -turi. / < fr. complet, cf. lat. completus].
(Dicţionar de neologisme)
COMPLETÁ vb. I. tr. A întregi (un lucru incomplet). [Var. complecta vb. I. / < fr. compléter].
(Dicţionar de neologisme)
COMPLÉT, -Ă I. adj. întreg, desăvârşit, deplin. ♦ opere ~ e = ediţie care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin. II. adv. în întregime, cu desăvârşire. III. s. n. 1. ~ de judecată = colectiv din judecători şi asesori care pot judeca şi pronunţa legal o sentinţă. 2. lot de unelte, aparate, piese de schimb şi accesorii, într-un ambalaj anume, pentru a asigura funcţionarea unui sistem. 3. compleu. (< fr. complet, lat. completus)
(Marele dicţionar de neologisme)
COMPLETÁ vb. tr. a întregi (un lucru incomplet). (< fr. compléter)
(Marele dicţionar de neologisme)
complét adj. m., pl. compléţi; f. sg. complétă, pl. compléte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
completá vb., ind. prez. 1 sg. completéz, 3 sg. şi pl. completeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
COMPLÉT adj., adv. 1. adj. plin. (Vagonul e ~.) 2. adj. întreg. (O cantitate ~.) 3. adj. integral, întreg. (Textul ~ al nuvelei.) 4. adj. v. exhaustiv. 5. adj. v. total. 6. adj. v. împlinit. 7. adv. v. integral. 8. adj. v. absolut. 9. v. nemărginit. 10. adj. v. deplin.
(Dicţionar de sinonime)
COMPLETÁ vb. a împlini, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. şi reg.) a plini, (înv.) a încheia. (~ pâna la suma de ...)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Complet ≠ incomplet, necomplet
(Dicţionar de antonime)
A completa ≠ a descompleta
(Dicţionar de antonime)