completitudine

COMPLETITÚDINE s.f. (Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziţie supusă regulilor de deducţie poate fi demonstrată. – Cf. fr. c o m p l é t u d e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMPLETITÚDINE s.f. (Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziţie supusă regulilor de deducţie poate să fie demonstrată. [< complet + -itudine, după fr. complétude].
(Dicţionar de neologisme)

COMPLETITÚDINE s. f. (log.) proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziţie supusă regulilor de deducţie poate fi demonstrată. (după fr. complétude)
(Marele dicţionar de neologisme)

completitúdine s. f., g.-d. art. completitúdinii
(Dicţionar ortografic al limbii române)