COMPONÉNT, -Ă, componenţi, -te, adj., subst. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S.n. (Chim.) Fiecare dintre substanţele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S.f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector şi ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S.n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. – Din germ. Komponente, it. componente.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COMPONÉNŢĂ, componenţe, s.f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziţie, alcătuire. – Compon[ent] + suf. -enţă (după absent-absenţă).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COMPONÉN//T1 ~tă (~ţi, ~te) Care intră în compoziţia unui ansamblu; aflat în compoziţia unui corp. Parte ~tă. Element ~. Forţă ~tă. /<germ. Komponente, it. componente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPONÉN//T2 ~ţi m. 1) Element din structura unui corp. 2) Substanţă care face parte dintr-un compus chimic. 3) Element integrat dintr-un sistem tehnic. /<germ. Komponente, it. componente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPONÉNŢ//Ă ~e f. 1) Modalitate de structurare internă a elementelor componente ale unui întreg; compoziţie. 2) Ansamblu de elemente componente; compoziţie. /com-pon[ent] + suf. ~enţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPONÉNT, -Ă adj. (adesea s.) Care intră ca parte într-un întreg, într-o compoziţie etc. ♢ Corpuri componente = corpuri care, combinându-se, dau un corp compus; (fiz.) forţe componente (şi s.f.) = forţe care produc asupra unui corp acelaşi efect ca o singură forţă, numită rezultantă. // s.f. (Mat.) Proiecţie a unui vector pe una din axele sau pe unul din planurile unui sistem de coordonate. [Cf. lat. componentes, germ. Komponente, it. componente].
(Dicţionar de neologisme)
COMPONÉNŢĂ s.f. Reunire a mai multor elemente într-un întreg; compoziţie, alcătuire. [< component]
(Dicţionar de neologisme)
COMPONÉNT, -Ă I. adj. (şi s.) care intră ca parte într-un întreg; constituent, constitutiv. II. s. f. (fiz.) fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector. III. s. n. fiecare dintre substanţele sau speciile moleculare care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. (< germ. Komponente, it. componente)
(Marele dicţionar de neologisme)
COMPONÉNŢĂ s. f. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziţie, alcătuire. (< compon/ent/ + -enţă)
(Marele dicţionar de neologisme)
componént adj. m., s. m., pl. componénţi; f. sg. componéntă, pl. componénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
componént (chim.) s. n., pl. componénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
componénţă s. f., g.-d. art. componénţei; pl. componénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
COMPONÉNT adj., s. 1. adj. alcătuitor, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Elementele ~ ale unui ansamblu.) 2. s. (SPORT) titular. (~ al echipei de volei.)
(Dicţionar de sinonime)
COMPONÉNŢĂ s. alcătuire, compoziţie, structură. (Comisia are următoarea ~ ...)
(Dicţionar de sinonime)
COMPONÉNTĂ s. constituent, element. (O ~ a unui ansamblu.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
COMPONÉNŢĂ, componenţe, s.f. Totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziţie, alcătuire. – Compon[ent] + suf. -enţă (după absent-absenţă).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPONÉN//T2 ~ţi m. 1) Element din structura unui corp. 2) Substanţă care face parte dintr-un compus chimic. 3) Element integrat dintr-un sistem tehnic. /<germ. Komponente, it. componente
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPONÉNŢ//Ă ~e f. 1) Modalitate de structurare internă a elementelor componente ale unui întreg; compoziţie. 2) Ansamblu de elemente componente; compoziţie. /com-pon[ent] + suf. ~enţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
COMPONÉNT, -Ă adj. (adesea s.) Care intră ca parte într-un întreg, într-o compoziţie etc. ♢ Corpuri componente = corpuri care, combinându-se, dau un corp compus; (fiz.) forţe componente (şi s.f.) = forţe care produc asupra unui corp acelaşi efect ca o singură forţă, numită rezultantă. // s.f. (Mat.) Proiecţie a unui vector pe una din axele sau pe unul din planurile unui sistem de coordonate. [Cf. lat. componentes, germ. Komponente, it. componente].
(Dicţionar de neologisme)
COMPONÉNŢĂ s.f. Reunire a mai multor elemente într-un întreg; compoziţie, alcătuire. [< component]
(Dicţionar de neologisme)
COMPONÉNT, -Ă I. adj. (şi s.) care intră ca parte într-un întreg; constituent, constitutiv. II. s. f. (fiz.) fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector. III. s. n. fiecare dintre substanţele sau speciile moleculare care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. (< germ. Komponente, it. componente)
(Marele dicţionar de neologisme)
COMPONÉNŢĂ s. f. totalitatea elementelor care alcătuiesc o unitate; compoziţie, alcătuire. (< compon/ent/ + -enţă)
(Marele dicţionar de neologisme)
componént adj. m., s. m., pl. componénţi; f. sg. componéntă, pl. componénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
componént (chim.) s. n., pl. componénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
componénţă s. f., g.-d. art. componénţei; pl. componénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
COMPONÉNT adj., s. 1. adj. alcătuitor, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Elementele ~ ale unui ansamblu.) 2. s. (SPORT) titular. (~ al echipei de volei.)
(Dicţionar de sinonime)
COMPONÉNŢĂ s. alcătuire, compoziţie, structură. (Comisia are următoarea ~ ...)
(Dicţionar de sinonime)
COMPONÉNTĂ s. constituent, element. (O ~ a unui ansamblu.)
(Dicţionar de sinonime)