concatenație dex - definiţie, sinonime, conjugare

concatenație

CONCATENÁŢIE, concatenaţii, s.f. 1. (Lingv.) Înlănţuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. (Lit.) Înlănţuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONCATENÁŢIE s.f. (Lit.) Figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin unele cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. [< fr. concaténation, lat. concatenatio].
(Dicţionar de neologisme)

CONCATENÁŢIE s. f. 1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. 2. (lingv.) înlănţuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănţuire de elemente constitutive (cauze şi efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concaténation, lat. concatenatio)
(Marele dicţionar de neologisme)

concatenáţie s. f. (sil. -ţi-e), pl. concatenáţii
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: co con conc conca concat

Cuvinte se termină cu literele: ie tie atie natie enatie