concluzie dex - definiţie, sinonime, conjugare

concluzie

[Sinonime]
CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanţi în cadrul unei dezbateri şi a arăta consecinţele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părţilor şi ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONCLÚZI//E ~i f. 1) Consecinţă dedusă dintr-o serie de argumente sau de constatări; rezultat al unui raţionament; deducţie. A trage ~a. 2) Parte finală a unei opere sau a unei expuneri, care cuprinde ideile esenţiale. ♢ În ~ în încheiere; la sfârşit. [Art. concluzia; G.-D. concluziei; Sil. -zi-e] /<fr. conclusion, lat. conclusio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONCLÚZIE s.f. 1. Gândire, judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau de argumente; încheiere. ♦ Ultima parte a unei expuneri. ♢ A trage concluzii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere arătând consecinţele care se impun în urma celor discutate. 2. Judecată finală a unui silogism. ♦ Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 3. (La pl.) Încheiere a unei chestiuni, făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ♢ A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Gen. -iei, var. concluziune s.f. / cf. lat. conclusio, fr. conclusion, it. conclusione].
(Dicţionar de neologisme)

CONCLÚZIE s. f. 1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere. 2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere. ♢ (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate. o a trage ĩi = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere. 3. judecată finală a unui silogism. 4. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie. 5. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. o a pune ĩi = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. (< fr. conclusion, lat. conclusio)
(Marele dicţionar de neologisme)

conclúzie s. f. (sil. -zi-e), art. conclúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (sil. -zi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CONCLÚZIE s. 1. încheiere. (În ~, a spus ...) 2. v. învăţământ.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co con conc concl conclu

Cuvinte se termină cu literele: ie zie uzie luzie cluzie