concordanță dex - definiţie, sinonime, conjugare
CONCORDÁNT, , concordanţi, -te, adj. Care concordă (cu...), care coincide, care se suprapune cu... ♦ Straturi (sau formaţii) geologice concordante = straturi care s-au depus într-un proces continuu de sedimentare. – Din fr. concordant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONCORDÁNŢĂ, concordanţe, s.f. Acord, potrivire. ♢ (Gram.) Concordanţa timpurilor = corespondenţa timpurilor. – Din fr. concordance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONCORDÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care concordă; cu proprietatea de a concorda. Versiuni ~te. /<fr. concordant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONCORDÁNŢ//Ă ~e f. Caracter concordant; coincidenţă; congruenţă. ♢ ~a timpurilor corespondenţa timpurilor la verbele dintr-o frază. /<fr. concordance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONCORDÁNT, -Ă adj. Care concordă. ♢ Noţiuni concordante = noţiuni ale căror sfere coincid integral sau parţial; (geol.) strate concordante = strate dispuse paralel unele peste altele. [< fr. concordant, it. concordante].
(Dicţionar de neologisme)

CONCORDÁNŢĂ s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire, acord. ♢ Concordanţa relaţiilor de producţie cu caracterul forţelor de producţie = lege economică potrivit căreia relaţiile de producţie trebuie să corespundă cu caracterul forţelor de producţie; concordanţa timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează acordul timpului verbului dintr-o propoziţie dependentă cu timpul verbului din propoziţia regentă. 2. (Geol.) Raportul dintre două strate sau serii de strate care s-au sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance, it. concordanza].
(Dicţionar de neologisme)

CONCORDÁNT, -Ă adj. care concordă. o noţiuni ĕ = noţiuni ale căror sfere coincid; (geol.) straturi ĕ = straturi depuse paralel unele peste altele. (< fr. concordant, it. concordante)
(Marele dicţionar de neologisme)

CONCORDÁNŢĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1). o ă timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor. ♢ îmbinare armonioasă de sunete. 2. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor. (< fr. concordance)
(Marele dicţionar de neologisme)

concordánt adj. m., pl. concordánţi; f. sg. concordántă, pl. concordánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

concordánţă s. f., g.-d. art. concordánţei; pl. concordánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CONCORDÁNT adj. 1. coincident, corespunzător, echivalent, (livr.) congruent, (înv.) consunant. (Elemente ~.) 2. armonios, echilibrat, proporţionat, regulat, simetric. (Un ansamblu ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CONCORDÁNŢĂ s. 1. coincidenţă, echivalenţă, (livr.) congruenţă. (~ unor elemente.) 2. v. po-trivire. 3. acord, conformitate, corespondenţă, potriveală, potrivire, (livr.) consonanţă. (Există o deplină ~ între elementele ansamblului.) 4. v. armonie.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Concordant ≠ discordant, disonant
(Dicţionar de antonime)

Concordanţă ≠ decalaj, discordanţă, neconcordanţă
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: co con conc conco concor

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta danta rdanta