condescendență dex - definiţie, sinonime, conjugare
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenţi, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoinţă faţă de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONDESCENDÉNŢĂ s.f. Purtare plină de consideraţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; respect, amabilitate, deferenţă. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeţie. – Din fr. condescendance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONDESCENDÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Adj. Care manifestă bunăvoinţă; plin de respect; respectuos. /<fr. condescendant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONDESCENDÉNŢĂ f. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă faţă de o persoană; deferenţă; consideraţie; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONDESCENDÉNT, -Ă adj. Care are o atitudine de bunăvoinţă faţă de un inferior. [< fr. condescendant].
(Dicţionar de neologisme)

CONDESCENDÉNŢĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoinţă, amabilitate, de pe o poziţie de superioritate, chiar uşor dispreţuitoare. [< fr. condescendance].
(Dicţionar de neologisme)

CONDESCENDÉNT, -Ă adj. care manifestă condescendenţă. (< fr. condescendant)
(Marele dicţionar de neologisme)

CONDESCENDÉNŢĂ s. f. atitudine plină de consideraţie, de respect, atenţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; amabilitate; deferenţă. o (peior.) bunăvoinţă cu aer de dispreţ, aroganţă, superioritate. (< fr. condescendance)
(Marele dicţionar de neologisme)

condescendént adj. → descendent
(Dicţionar ortografic al limbii române)

condescendénţă s. f. → descendenţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CONDESCENDÉNT adj. v. respectuos.
(Dicţionar de sinonime)

CONDESCENDÉNŢĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, onoare, preţuire, respect, stimă, trecere, vază.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co con cond conde condes

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta denta ndenta