conducere dex - definiţie, sinonime, conjugare
CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoţi pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONDÚCERE, conduceri, s.f. Acţiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CONDÚCE condúc tranz. 1) (instituţii, organizaţii, colectivităţi, activităţi) A îndruma în calitate de şef; a orienta, stând în frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma în calitate de însoţitor; a însoţi; a întovărăşi; a acompania. 3) (persoane) A însoţi pe parcursul unui drum (din politeţe, pentru siguranţă etc.); a petrece. 4) (vehicule) A face să meargă într-o anumită direcţie (printr-o acţiune continuă). 5) fig. (discuţii) A supraveghea în calitate de responsabil. /<lat. conducere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CONDÚCE mă condúc intranz. A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se orienta. ~ de litera legii. /<lat. conducere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONDÚCER//E ~i f. 1) v. A CONDUCE. 2) Persoană sau colectiv care conduce. ~ea institutului. ~ea adunării. [G.-D. conducerii] /v. a conduce
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

condúce (condúc, condús), vb. – 1. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. – 2. A dirija. – 3. A însoţi pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepţiile fr. conduire. – Der. conducător, s.m. (director, căpetenie, şef); conducătorie, s.f. (conducere, şefie); conductor, s.m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s.f. (ţeavă, ţevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s.f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)

CONDÚCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituţie, un sector al treburilor publice, o activitate etc., având asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoţi pe cineva (arătându-i drumul). 4. tr. A dirija mişcarea, mersul unui vehicul. [P.i. condúc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].
(Dicţionar de neologisme)

CONDÚCERE s.f. Acţiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care dirijează o instituţie, o întreprindere etc. [< conduce].
(Dicţionar de neologisme)

CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituţie, o organizaţie. ♢ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoţi pe cineva. 4. a dirija mişcarea, mersul unui vehicul; a şofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)
(Marele dicţionar de neologisme)

CONDÚCERE s. f. 1. acţiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. 2. organ de cârmuire politică sau administrativă. (< conduce)
(Marele dicţionar de neologisme)

condúce vb. → duce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

condúcere s. f. → ducere
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. şi pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povăţui. (Ştefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoţi. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. şofa. 14. v. mâna.
(Dicţionar de sinonime)

CONDÚCERE s. 1. cârmuire, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire, (înv. şi pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ ţării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. v. guvernare. 3. v. putere. 4. v. administraţie. 5. v. comandă. 6. v. prezidare. 7. v. dirijare. 8. direcţie, şefie. (Deţine ~ unei instituţii.) 9. v. (concr.) staff. (Întreaga ~ a fost schimbată.) 10. v. îndrumare. 11. v. însoţire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co con cond condu conduc

Cuvinte se termină cu literele: re ere cere ucere ducere