congruență dex - definiţie, sinonime, conjugare
CONGRUÉNT, -Ă, congruenţi, -te, adj. 1. Care concordă, care coincide; corespunzător, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau acelaşi rest la împărţirea cu un număr întreg. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONGRUÉNŢĂ, congruenţe, s.f. 1. Acord, concordanţă, coincidenţă. ♦ (Mat.) Relaţie care există între două numere întregi când diferenţa lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însuşirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONGRUÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care concordă; cu proprietatea de a coincide; corespunzător; coincident; echivalent. Figuri ~te. 2) (despre numere întregi) Care, fiind împărţite la un număr întreg, dau acelaşi rest. [Sil. -gru-ent] /<fr. congruent, lat. congruens, ~ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONGRUÉNŢ//Ă ~e f. Caracter congruent; coincidenţă; concordanţă. ~a figurilor. [Sil. -gru-en-] /<fr. congruence, lat. congruentia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONGRUÉNT, -Ă adj. Care se potriveşte exact cu altceva; corespunzător, echivalent. ♢ Numere congruente = numere care dau acelaşi rest când sunt împărţite la un divizor comun; figuri congruente = figuri geometrice care coincid exact una cu alta. [Pron. -gru-ent. / < fr. congruent, cf. lat. congruens – care se potriveşte].
(Dicţionar de neologisme)

CONGRUÉNŢĂ s.f. Acord, concordanţă; coincidenţă. ♦ Relaţie care aratădouă numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [Cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].
(Dicţionar de neologisme)

CONGRUÉNT, -Ă adj. care concordă, coincide; corespunzător, echivalent. o numere ĕ = numere care dau acelaşi rest când sunt împărţite la un divizor comun; figuri ĕ = figuri geometrice care coincid exact una cu alta. (< fr. congruent, lat. congruens)
(Marele dicţionar de neologisme)

CONGRUÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi congruent; potrivire deplină. o (mat.) relaţie de ~ = relaţie dintre două numere întregi congruente. ♢ acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său. 2. acord între subiect şi predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părţi se împreună perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)
(Marele dicţionar de neologisme)

congruént adj. m. (sil. -gru-ent), pl. congruénţi; f. sg. congruéntă, pl. congruénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

congruénţă s. f. (sil. -gru-en-), g.-d. art. congruénţei; pl. congruénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CONGRUÉNT adj. v. coincident, concordant, corespunzător, echivalent.
(Dicţionar de sinonime)

CONGRUÉNŢĂ s. v. coincidenţă, concordan-ţă, echivalenţă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Congruenţă ≠ incongruienţă, necongruienţă
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: co con cong congr congru

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta uenta ruenta