conice

CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care are forma unui con², privitor la con². 2. S.f. Curbă rezultată din intersectarea unui con² circular cu un plan. – Din fr. conique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care are formă de con. /<fr. conique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÓNI//CĂ ~ce f. Curbă geometrică rezultată din intersecţia unui con circular cu un plan. /<fr. conique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÓNIC, -Ă adj. În formă de con. [< fr. conique].
(Dicţionar de neologisme)

CÓNICĂ s.f. Curbă plană rezultată din intersecţia unui con cu un plan. [< fr. conique].
(Dicţionar de neologisme)

CÓNIC, -Ă I. adj. în formă de con, referitor la con. II. s. f. curbă rezultată prin intersecţia unei suprafeţe conice cu un plan. (< fr. conique)
(Marele dicţionar de neologisme)

cónic adj. m., pl. cónici; f. sg. cónică, pl. cónice
(Dicţionar ortografic al limbii române)