consignator
CONSIGNATÓR, -OÁRE, consignatori, -oare, s.m. şi f. Persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignaţie; depunător. – Din fr. consignateur.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONSIGNAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană care depune obiecte de valoare în consignaţie (pentru păstrare sau vânzare). /<fr. consignateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CONSIGNATÓR, -OÁRE s.m. şi f. Cel care dă în consignaţie; depunător; consemnator. [< fr. consignateur].
(Dicţionar de neologisme)
CONSIGNATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care dă în consignaţie; depunător. (< fr. consignateur)
(Marele dicţionar de neologisme)
consignatór (depunător în consignaţie) s. m., pl. consignatóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONSIGNAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană care depune obiecte de valoare în consignaţie (pentru păstrare sau vânzare). /<fr. consignateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
CONSIGNATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care dă în consignaţie; depunător. (< fr. consignateur)
(Marele dicţionar de neologisme)
consignatór (depunător în consignaţie) s. m., pl. consignatóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)