consistenţă dex - definiţie, sinonime, conjugare
CONSISTÉNT, -Ă, consistenţi, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanţial, săţios. – Din fr. consistant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONSISTÉNŢĂ, consistenţe, s.f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistenţa opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONSISTÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre corpuri) Care este în stare de pastă; cu fluiditate redusă; solid; vârtos. 2) (despre hrană) Care conţine multe substanţe nutritive; bogat în substanţe nutritive; substanţial. /<fr. consistant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONSISTÉNŢĂ f. 1) Caracter consistent; soliditate; densitate. 2) fig. Spirit ferm; fermitate. /<fr. consistance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONSISTÉNT, -Ă adj. 1. Cu consistenţă; vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanţial. [Cf. fr. consistant, lat. consistens].
(Dicţionar de neologisme)

CONSISTÉNŢĂ s.f. 1. Stare a unui corp (mai ales a unui lichid) care are un anumit grad de densitate, de soliditate. ♦ Rezistenţă opusă de un corp la deformare, la sfărâmare; soliditate, tărie. 2. Calitate a unui sistem axiomatic de a nu conţine o formulă oarecare în acelaşi timp cu negaţia ei. [Cf. it. consistenza, fr. consistance].
(Dicţionar de neologisme)

CONSISTÉNT, -Ă adj. 1. cu consistenţă; vârtos, tare. 2. (despre hrană) substanţial. (< fr. consistant)
(Marele dicţionar de neologisme)

CONSISTÉNŢĂ s. f. 1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate. ♢ rezistenţă opusă de un corp la deformare, la sfărâmare. ♢ (fig.) soliditate, tărie; fermitate. 2. (mat.) coerenţă (2). 3. (log.) însuşire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu. (< fr. consistance, it. consistenza)
(Marele dicţionar de neologisme)

consistént adj. m., pl. consisténţi; f. sg. consisténtă, pl. consisténte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

consisténţă s. f., g.-d. art. consisténţei; pl. consisténţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CONSISTÉNT adj. 1. dens, solid, tare, vârtos. (O mămăligă ~.) 2. v. hrănitor.
(Dicţionar de sinonime)

CONSISTÉNT adj. v. deosebit, important, însemnat, mare, notabil, preţios, remarcabil, serios, substanţial, temeinic, valoros.
(Dicţionar de sinonime)

CONSISTÉNŢĂ s. 1. soliditate, tărie, (înv.) vârtoşie. (~ unei substanţe.) 2. v. coerenţă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Consistent ≠ inconsistent, neconsistent
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: co con cons consi consis

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta tenta stenta