consonanţă

CONSONÁNŢĂ, consonanţe, s.f. 1. (Muz.) Unire, combinare armonioasă a două sau a mai multor sunete de înălţimi diferite. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înţelegere, acord. – Din fr. consonance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONSONÁNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de sunete armonioase. 2) Uniformitate de sunete finale a două sau a mai multor cuvinte. 3) Succesiune de sunete. /<fr. consonance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONSONÁNŢĂ s.f. 1. (Muz.) Unire, îmbinare armonioasă de sunete. ♦ Uniformitate sau similitudine a sunetului final din două sau mai multe cuvinte. 2. (Fig.) Acord, înţelegere, potrivire de opinii. [Cf. fr. consonance, lat. consonantia, it. consonanza].
(Dicţionar de neologisme)

CONSONÁNŢĂ s. f. 1. (muz.) îmbinare armonioasă de sunete. ♢ asemănare a sunetelor finale din două sau mai multe cuvinte. 2. (fig.) acord, înţelegere, potrivire de opinii. (< fr. consonance, lat. consonantia)
(Marele dicţionar de neologisme)

consonánţă s. f., g.-d. art. consonánţei; pl. consonánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CONSONÁNŢĂ s. v. acord.
(Dicţionar de sinonime)

CONSONÁNŢĂ s. v. acord, concordanţă, conformitate, corespondenţă, potri-veală, potrivire.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Consonanţă ≠ distonanţă, discordanţă, disonanţă
(Dicţionar de antonime)