cont dex - definiţie, sinonime, conjugare
CONT, conturi, s.n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părţi (debit şi credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică şi sistematică, existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ♢ Evidenţa acestor operaţii. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intenţiilor sale; a se justifica. A ţine cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. K o n t o.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONŢ, conţuri, s.n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operaţii constând din debit şi credit, care exprimă valoric existenţa şi mişcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conţine astfel de operaţii. ♢ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-şi bate joc. A ţine ~ de ceva a ţine seama de ceva; a lua în consideraţie. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăţi. Pe ~ pro-priu din proprie iniţiativă şi pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut preţul unei consumaţii într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cont (cónturi), s.n. – Socoteală. – Var. (înv.) contă. It. conto sau germ. Konto, sau fr. compte (sec. XIX). – Der. conta, vb. (a socoti, a calcula); contabil, s.m., din fr. comptable; contabilitate, s.f., din fr. comptabilité; contuar (var. comptuar, înv. cantoră), s.n., din fr. comptoir, var. prin intermediul rus. kantora.
(Dicţionarul etimologic român)

conţ (-ţi), s.n. – 1. Bucată, crîmpei, fragment. – 2. Teanc de cinci foi de hîrtie. Mag. konc (Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 120), din sl. kǫsŭ.
(Dicţionarul etimologic român)

CONT s.n. 1. Fiecare dintre diviziunile operaţiilor contabile ale unei întreprinderi, constând în înregistrarea cheltuielilor şi a veniturilor pe o anumită perioadă. ♦ Evidenţa acestor operaţii. 2. A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare; pe cont propriu = pe proprie răspundere; independent. [< it. conto, germ. Konto, fr. compte].
(Dicţionar de neologisme)

CONT s. n. 1. operaţie contabilă cuprinzând cele două părţi (debit şi credit) care exprimă valoric (şi cantitativ) existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp. ♢ evidenţa acestei operaţii. 2. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere. (< it. conto, germ. Konto, fr. compte)
(Marele dicţionar de neologisme)

cont s. n., pl. cónturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

conţ s. n., pl. cónţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CONT s. 1. (CONT.) partidă. (Mijloc economic înscris în ~.) 2. seamă, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Câte nu i se puneau în ~!)
(Dicţionar de sinonime)

CONŢ s. v. testea, top.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co con

Cuvinte se termină cu literele: nt ont