contondență dex - definiţie, sinonime, conjugare

contondență

contondent contondenţă
CONTONDÉNT, contondente, adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera. – Din fr. contondant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONTONDÉNT, -Ă adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, cu care se poate lovi fără a tăia. [Cf. fr. contodant].
(Dicţionar de neologisme)

CONTONDÉNT, -Ă adj. (despre obiecte) tare, care provoacă contuzii fără a tăia. (< fr. contondant)
(Marele dicţionar de neologisme)

CONTONDÉNŢĂ s. f. caracter contondent. (< contondent + -enţă)
(Marele dicţionar de neologisme)

contondént adj. m., pl. contondénţi; f. sg. contondéntă, pl. contondénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

contondénţă s. f., g.-d. art. contondénţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: co con cont conto conton

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta denta ndenta