contradicția
[Sinonime]
CONTRADÍCŢIE, contradicţii, s.f. 1. (Fil.) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor şi proceselor (corelaţia de unitate, legatură, coexistenţă şi luptă a laturilor, proprietăţilor şi tendinţelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conţinutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluţiei de la inferior la superior. ♢ Loc. adv. În contradicţie cu... = în opoziţie sau în dezacord cu... 2. Raport logic între două noţiuni, judecăţi, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referinţă şi care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere. ♢ Spirit de contradicţie = tendinţă a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalţi. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONTRADÍCŢI//E ~i f. 1) Situaţie dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relaţie dintre obiectele şi fenomenele din natură şi societate constând în existenţa unor opoziţii reciproce. 3) Lipsă de armonie; caracter opus. [Art. contradicţia; G.-D. contradicţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CONTRADÍCŢIE s.f. 1. Categorie filozofică care reflectă raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora. ♢ (Log.) Raport de contradicţie = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând însă nedeterminat; în contradicţie (cu...) = în opoziţie, în dezacord (cu...) 2. Nepotrivire, contrazicere (între idei sau fapte). [Gen. -iei, var. contradicţiune s.f. / cf. lat. contradictio, fr. contradiction].
(Dicţionar de neologisme)
CONTRADÍCŢIE s. f. 1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora. o (log.) raport de ~ = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziţie, în dezacord (cu)... 2. nepotrivire între idei sau fapte. (< fr. contradiction, lat. contradictio)
(Marele dicţionar de neologisme)
contradícţie s. f. (sil. -ţi-e), art. contradícţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. contradícţiei; pl. contradícţii, art. contradícţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONTRADÍCŢIE s. contrazicere, nepotrivire, (livr.) incongruenţă. (E o ~ în ceea ce spui.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONTRADÍCŢI//E ~i f. 1) Situaţie dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relaţie dintre obiectele şi fenomenele din natură şi societate constând în existenţa unor opoziţii reciproce. 3) Lipsă de armonie; caracter opus. [Art. contradicţia; G.-D. contradicţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
CONTRADÍCŢIE s. f. 1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora. o (log.) raport de ~ = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziţie, în dezacord (cu)... 2. nepotrivire între idei sau fapte. (< fr. contradiction, lat. contradictio)
(Marele dicţionar de neologisme)
contradícţie s. f. (sil. -ţi-e), art. contradícţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. contradícţiei; pl. contradícţii, art. contradícţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONTRADÍCŢIE s. contrazicere, nepotrivire, (livr.) incongruenţă. (E o ~ în ceea ce spui.)
(Dicţionar de sinonime)