CONTRAZÍCE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susţine contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziţie, a fi incompatibil cu ceva; a dezminţi ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziţie cu cele afirmate anterior de tine însuţi. 4. Refl. recipr. (Despre susţinătorii unor opinii, unor afirmaţii etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alţii. ♦ (Despre afirmaţii, depoziţii etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1 + zice (după fr. contredire).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CONTRAZÍCE contrazíc tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contra. 2) (declaraţii, fapte, fenomene) A pune la îndoială; a considera ca fiind discutabil. /contra- + a zice
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CONTRAZÍCE mă contrazíc intranz. 1) A emite idei contrare celor afirmate anterior. 2) (despre adepţii unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu; a se contra. 3) (despre opinii, afirmaţii etc.) A fi în contradicţie; a se bate cap în cap; a se ciocni. /contra- + a zice
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
contrazíce (-c, -ís), vb. – A susţine contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire şi conjugat ca a zice. – Der. contrazicere (var. contradicţie), s.f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.
(Dicţionarul etimologic român)
CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susţine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminţi. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuţi. 4. refl. (Despre susţinătorii unor afirmaţii etc.) A fi în contrazicere unii cu alţii, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmaţii, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere].
(Dicţionar de neologisme)
CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susţine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminţi. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuşi. 2. (despre susţinătorii unor afirmaţii etc.) a fi în contrazicere unii cu alţii, a avea păreri deosebite. ♢ (despre idei, afirmaţii, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)
(Marele dicţionar de neologisme)
contrazíce vb. → zice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONTRAZÍCE vb. 1. v. infirma. 2. v. opune. 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. v. dezice.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CONTRAZÍCE contrazíc tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contra. 2) (declaraţii, fapte, fenomene) A pune la îndoială; a considera ca fiind discutabil. /contra- + a zice
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
contrazíce (-c, -ís), vb. – A susţine contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire şi conjugat ca a zice. – Der. contrazicere (var. contradicţie), s.f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.
(Dicţionarul etimologic român)
CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susţine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminţi. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuţi. 4. refl. (Despre susţinătorii unor afirmaţii etc.) A fi în contrazicere unii cu alţii, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmaţii, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere].
(Dicţionar de neologisme)
CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susţine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminţi. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuşi. 2. (despre susţinătorii unor afirmaţii etc.) a fi în contrazicere unii cu alţii, a avea păreri deosebite. ♢ (despre idei, afirmaţii, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)
(Marele dicţionar de neologisme)
contrazíce vb. → zice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONTRAZÍCE vb. 1. v. infirma. 2. v. opune. 3. (rar) a contra. (A ~ pe cineva.) 4. (pop.) a se încontra. (A se ~ cu cineva.) 5. v. dezice.
(Dicţionar de sinonime)