CONVENIÉNŢĂ, convenienţe, s.f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanţă. ♢ Loc. adj. De convenienţă = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de convenienţă = căsătorie la care se ţine seama numai de interese materiale şi familiale. [Pr.: -ni-en-] – Din it. convenienza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONVENIÉNŢ//Ă ~e f. Regulă de purtare impusă într-o societate. ♢ Căsătorie de ~ căsătorie bazată pe interese materiale. [Sil. -ni-en-] /<it. convenienza, fr. convenance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CONVENIÉNŢĂ s.f. (La pl.) Totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită societate. ♢ De convenienţă = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, de formă. [Pron. -ni-en-, gen. -ţei. / cf. it. convenienza, fr. convenance].
(Dicţionar de neologisme)
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporţionat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
(Dicţionar de neologisme)
CONVENIÉNŢĂ s. f. (pl.) totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită împrejurare; uzanţă. o de ~ = făcută numai pentru a respecta anumite norme sociale de formă. (< it. convenienza)
(Marele dicţionar de neologisme)
CONVENIÉNT, -Ă adj. care convine, oportun, potrivit, corespunzător. (< engl. conveninent)
(Marele dicţionar de neologisme)
conveniénţă s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. conveniénţei; pl. conveniénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
conveniént adj. m., pl. conveniénţi; f. sg. conveniéntă, pl. conveniénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONVENIÉNŢĂ s. (mai ales la pl.) uzanţă. (Trebuie să se supună ~elor.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONVENIÉNŢ//Ă ~e f. Regulă de purtare impusă într-o societate. ♢ Căsătorie de ~ căsătorie bazată pe interese materiale. [Sil. -ni-en-] /<it. convenienza, fr. convenance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
CONVENIÉNT, -Ă adj. (Rar) Care convine, oportun, potrivit, corespunzător, proporţionat. [Pron. -ni-ent. / < engl. convenient, cf. it. conveniente].
(Dicţionar de neologisme)
CONVENIÉNŢĂ s. f. (pl.) totalitatea regulilor de purtare care se impun într-o anumită împrejurare; uzanţă. o de ~ = făcută numai pentru a respecta anumite norme sociale de formă. (< it. convenienza)
(Marele dicţionar de neologisme)
CONVENIÉNT, -Ă adj. care convine, oportun, potrivit, corespunzător. (< engl. conveninent)
(Marele dicţionar de neologisme)
conveniénţă s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. conveniénţei; pl. conveniénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
conveniént adj. m., pl. conveniénţi; f. sg. conveniéntă, pl. conveniénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONVENIÉNŢĂ s. (mai ales la pl.) uzanţă. (Trebuie să se supună ~elor.)
(Dicţionar de sinonime)