convorbire

CONVORBÍRE, convorbiri, s.f. Acţiunea de a convorbi; conversaţie, discuţie. ♢ Convorbire telefonică = comunicaţie bilaterală realizată prin intermediul unei instalaţii telefonice. – V. convorbi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CONVORBÍR//E ~i f. Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; discuţie; conversaţie; dialog. ~ aprinsă. ♢ ~ telefonică comunicaţie bilaterală prin telefon. [Art. convorbirea; G.-D. convorbirii; Sil. -bi-re] /v. a convorbi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CONVORBÍRE s.f. Acţiunea de a convorbi; discuţie, conversaţie. ♢ Convorbire telefonică = discuţie realizată prin intermediul telefonului. [< convorbi].
(Dicţionar de neologisme)

CONVORBÍRE s. f. discuţie, conversaţie. o ~ telefonică = discuţie prin telefon. (< convorbi)
(Marele dicţionar de neologisme)

convorbíre s. f. → vorbire
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CONVORBÍRE s. v. discuţie.
(Dicţionar de sinonime)