copula

CÓPULĂ, copule, s.f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÓPUL//Ă ~e f. 1) lingv. Cuvânt de legătură. 2) log. Cuvânt care face legătura dintre subiect şi predicat. /<fr. copule, lat. copula
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÓPULĂ s.f. Cuvânt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură].
(Dicţionar de neologisme)

COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].
(Dicţionar de neologisme)

CÓPULĂ s. f. 1. verb copulativ. 2. (log.) cuvânt care face legătura între subiect şi predicat. (< fr. copule, lat. copula)
(Marele dicţionar de neologisme)

COPULÁ vb. refl. a se împreuna, a se cupla. (< fr. copuler)
(Marele dicţionar de neologisme)

cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule
(Dicţionar ortografic al limbii române)

copulá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. copuleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CÓPULĂ s. (GRAM.) verb copulativ.
(Dicţionar de sinonime)