corelative

CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relaţie reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ♢ Noţiuni corelative = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncţii corelative (şi substantivat, f.) = conjuncţii care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. corrélatif.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CORELATÍV ~ă (~i, ~e) Care corelează; în corelaţie. /<fr. corrélatif
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelaţie, un raport reciproc. ♢ Noţiuni corelative = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncţii corelative (şi s.f.) = conjuncţii care introduc două propoziţii coordonate sau o propoziţie regentă şi una subordonată, în raport de corelaţie una faţă de cealaltă. [< fr. corrélatif].
(Dicţionar de neologisme)

CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelaţie. o element ~ (şi s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noţiuni ĕ = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)
(Marele dicţionar de neologisme)

corelatív adj. → relativ
(Dicţionar ortografic al limbii române)

corelatív s. n., pl. corelatíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)