corespondență dex - definiţie, sinonime, conjugare
CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenţi, -te, s.m. şi f., adj. I. S.m şi f. 1. Persoană care colaborează la un ziar sau la o publicaţie periodică, trimiţând spre publicare informaţii din locul unde se află. 2. Persoană care, în lipsa părinţilor unui elev, are răspunderea acestuia faţă de autorităţile şcolare. 3. (Rar) Persoană cu care cineva este în corespondenţă. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituţii ştiinţifice având aceleaşi obligaţii şi drepturi ca şi un membru activ, cu excepţia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale între ele, formate de aceeaşi parte a unei secante care taie două drepte paralele. – Din fr. correspondant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CORESPONDÉNŢĂ, corespondenţe, s.f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conţinutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părţi ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanţă, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unităţi lingvistice. ♢ Corespondenţa timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziţii subordonate şi predicatul regentei. 3. (Mat.) Relaţie între două mulţimi, conform căreia fiecare element al unei mulţimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulţime. 4. (În sintagma) Corespondenţa conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeaşi operaţie economică. [Var.: (inv.) corespondínţă s.f.] – Din fr. correspondance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CORESPONDÉN//T1 ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. 1) Colaborator la o publicaţie periodică sau la un centru de informaţii care furnizează ştiri din localitatea în care se află. 2) Persoană care întreţine relaţii epistolare cu cineva. /<fr. correspondant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORESPONDÉN//T2 ~tă (~ţi, ~te): Membru ~ membru al unei academii sau instituţii ştiinţifice cu drept de vot consultativ. 2): Unghiuri ~te unghiuri formate de două drepte paralele tăiate de o secantă şi situate de aceeaşi parte a secantei, unul fiind intern, iar altul extern. /<fr. correspondant
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORESPONDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Schimb de scrisori. ~ oficială.A învăţa prin ~ a învăţa fără a-şi întrerupe activitatea în câmpul muncii. 2) Totalitate de scrisori primite sau expediate. 3) Cronică realizată într-o publicaţie periodică de un corespondent. 4) Dependenţă reciprocă; interdependenţă; corelaţie. [G.-D. corespondenţei] /<fr. correspondance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORESPONDÉNT, -Ă s.m. şi f. 1. Colaborator extern la un ziar, care trimite corespondenţă cu caracter informativ din locul în care se află. 2. Persoană care, în lipsa părinţilor unui elev, are răspunderea acestuia în faţa şcolii. 3. (Rar) Cel care poartă corespondenţă cu cineva. // adj. Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei instituţii ştiinţifice, care are aceleaşi obligaţii şi se bucură de aceleaşi drepturi ca un membru activ, cu excepţia dreptului de vot. [Cf. fr. correspondant, it. corrispondente].
(Dicţionar de neologisme)

CORESPONDÉNT, -Ă adj. Care corespunde, corespunzător. ♢ (Geom.) Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeaşi parte a unei secante care taie două drepte, unul dintre unghiuri fiind în interiorul dreptelor şi altul în afara lor. [Cf. fr. correspondant].
(Dicţionar de neologisme)

CORESPONDÉNŢĂ s.f. I. 1. Schimb de scrisori (între două sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care şi le-au scris două persoane. ♦ Conţinutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o ţară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; concordanţă, armonie. 2. (Mat.) Relaţie care există între perechile formate din elemente aparţinând la două mulţimi când acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent între două unităţi lingvistice. ♢ Corespondenţa timpurilor = concordanţa timpurilor. ♦ Paralelism între fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaşi idiom. [Var. corespondinţă s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].
(Dicţionar de neologisme)

CORESPONDÉNT, -Ă I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondenţă cu caracter informativ din locul în care se află. 2. persoană care, în lipsa părinţilor unui elev, are răspunderea acestora faţă de şcoală. 3. cel care poartă corespondenţă cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzător. o membru ~ = membru al unei academii sau al altei instituţii ştiinţifice, care are aceleaşi obligaţii şi se bucură de aceleaşi drepturi ca un membru activ, cu excepţia dreptului la vot; unghiuri ĕ = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealăturate, formate de aceeaşi parte a unei secante care intersectează două drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor şi altul în afara lor. ♢ (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei părţi de propoziţie. (< fr. correspondant)
(Marele dicţionar de neologisme)

CORESPONDÉNŢĂ s. f. I. 1. schimb de scrisori între persoane, instituţii etc.; totalitatea acestor scrisori. ♢ conţinutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o ţară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părţi ale unui întreg; concordanţă, armonie. 2. (mat.) relaţie între două mulţimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă. 3. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaşi idiom. o ă timpurilor = concordanţa timpurilor. (< fr. correspondance)
(Marele dicţionar de neologisme)

corespondént s. m., adj. m., pl. corespondénţi; f. sg. corespondéntă, pl. corespondénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

corespondénţă s. f., g.-d. art. corespondénţei; pl. corespondénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CORESPONDÉNT adj. s. 1. adj. v. asemănător. 2. s. v. omolog.
(Dicţionar de sinonime)

CORESPONDÉNŢĂ s. I. poştă. (Ne vine aproape zilnic ~.) II. 1. v. potrivire. 2. v. concordanţă. 3. (GRAM.) corespondenţa timpurilor = consecuţia timpurilor. 4. (MAT.) simetrie. (~ unghiurilor.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: co cor core cores coresp

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta denta ndenta