corigenţă

CORIGÉNŢĂ, corigenţe, s.f. Situaţia unui corigent; examen dat de un corigent. [Var.: corijénţă s.f.] – Din corigent (după absent-absenţă).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CORIGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Situaţie de corigent. 2) Examen susţinut de un corigent. /Din corigent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CORIGÉNŢĂ s.f. Situaţia în care se găseşte un elev corigent; examen dat de un corigent pentru a putea promova. [Var. corijenţă s.f. / < corigent].
(Dicţionar de neologisme)

CORIGÉNŢĂ s. f. situaţie în care se găseşte un elev corigent. ♢ examen dat de un corigent pentru a putea promova. (< corigent)
(Marele dicţionar de neologisme)

corigénţă s. f., g.-d. art. corigénţei; pl. corigénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)