covăi
[Conjugare]
covăí (-ăésc, -ít), vb. – A înconjura, a ocoli. Origine necunoscută, probabil expresivă, dacă se ţine seama de terminaţie cf. hămăi, lăpăi, fosăi, etc. Legătura cu sl. kovati „a făuri” (Scriban) nu este probabilă. – Der. covei, s.n. (Banat, Olt., cotitură, curbă, sinuozitate; ascunzătoare); încovoia, vb. (a îndoi, a curba, a pleca), pe care Tiktin, DAR şi Puşcariu Lr., 358, îl explică pe baza unui sl. *kovaljati de la kovalĭ „fierar”, der. destul de îndoielnică; încovoială (var. încovoietură), s.f. (curbare, încovoiere, arcuire).
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionarul etimologic român)