crăciun dex - definiţie, sinonime, conjugare

crăciun

[Sinonime]
CRĂCIÚN, crăciunuri, s.n. Sărbătoare creştină care celebrează, la 25 decembrie, naşterea lui Cristos. ♦ Moş Crăciun = personaj legendar despre care copiii mici cred că aduce daruri pentru pomul de iarnă. – Probabil lat. creatio, -onis „naştere”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CRĂCIÚN ~uri n. 1) Sărbătoare creştină, simbolizând naşterea lui Isus Hristos. 2): Moş Crăciun personaj mitic despre care copiii cred că le aduce daruri în noaptea acestei sărbători. /<lat. creatio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

Crăciún (crăciúnuri), s.n. – 1. Sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului. – 2. Imagine sfîntă care reprezintă Naşterea, şi pe care preotul o aduce în casele credincioşilor. – 3. (S.m.) Personaj mitic, moş bun care întruchipează sărbătorile Crăciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din tradiţia spaniolă. – Mr., megl. Crăţun, Crăciun, Cărţun. Origine foarte discutată. Fonetismul din mr. indică un etimon lat., care trebuie să fie lat. creātiōnem, cu sensul de „copil,” ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus”, care explică şi folosirea acestui cuvînt ca nume de botez şi de familie, iar mai tîrziu personificarea sărbătorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de „creaţie” sau „naştere”. (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Această soluţie nu pare posibilă, fiind negarea directă a dogmei creştineşti a Întrupării (născut, iar nu făcut), şi fiindcă lasă fără obiect personificarea şi fără explicaţie numele de persoană Crăciun. Dificultăţile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabilă a lui -e şi rezultatul eaă, şi acesta se reduce la e în poziţie atonă, de unde rezultatul de aşteptat *Creciune). Cele două argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normală în acest caz, cf. tăun, păun, bărzăun(e), şi pe de altă parte, numele de persoană la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, PetrusPetru şi Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, faţă de ’Iωαννης › Ioan. Pe de altă parte, ideea că hiatul e-a trebuie să se reducă la a este falsă, şi se bazează pe false analogii: videbat are în e-a secundar şi catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoaştem. Hiatul e-a se reduce normal la ă, cum arată Rosetti, Mélanges, 353, cînd obţine de la Diana, *zănă şi de aici zînă. Prin urmare, credem că rezultatul creātiōnemCrăciun este fonetic normal şi logic, din punct de vedere semantic, dacă se pleacă de la semnificaţia de „copil”. Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai puţin convingătoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. călātiōnem „chemare adresată de preot poporului, în prima zi a fiecărei luni” (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Puşcariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 şi 220; cf. împotrivă Iorga, Revista istorică, XVIII, 220). Acelaşi cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (după Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun „nume de persoană” (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun „o anumită epoca a anului, nedeterminată în texte”, rus. koročun „solstiţiu de iarnă” şi „moarte”. Această răspîndire a cuvîntului i-a făcut pe unii filologi să se gîndească la o posibilă origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ „scurt”, sau pe kračati „a face paşi”. Vasmer adaugă că der. din rom. nu este posibilă întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se ştie că pe vremea aceea ruşii veneau în contact cu populaţiile danubiene; este însă sigur că rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, şi că în general are foarte puţine. Totuşi, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindcă der. ar fi imposibilă în această formă (Berneker 604) şi kračati pentru că se bazează pe o simplă consonanţă, fără legătură semantică vizibilă. Ipoteza lui Rosetti, după care creātiōnem „creaţie” ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprimă dificultăţile, căci este imposibil de admis, cum o face autorul, că „la langue de l\'église a également employé creatio” în loc de Crăciun pentru raţiunile dogmatice expuse. În sfîrşit, sensul de „moarte violentă” sau „moarte în floarea tinereţii”, propriu rus., pare a se explica prin rom. crăciuni, vb. (a vărsa sînge, a ucide), datorită obiceiului de a tăia porcul în ajun de Crăciun, cf. ţi-a venit Crăciunul, „ţi-a sosit ceasul de pe urmă”. Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.
(Dicţionarul etimologic român)

Crăciún s. pr. n., pl. Crăciúnuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DULCELE CRĂCIÚNULUI s. v. cârneleagă, harţi.
(Dicţionar de sinonime)

CRĂCIÚN s. (BIS.) (înv.) născut. (În ziua de ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cr cra crac craci craciu

Cuvinte se termină cu literele: un iun ciun aciun raciun