crac
[Sinonime]
CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). – Onomatopee. Cf. fr. c r a c.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CRAC2, craci, s.m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. ♦ Fiecare dintre cele două părţi ale pantalonilor, ale iţarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crăcană (I 1). 3. Creangă, ramură, cracă. 4. Ramificaţie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificaţie a unei ape curgătoare. – Din bg. krak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CRAC ~i m. pop. 1) Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. 2) Fiecare dintre cele două părţi ale pantalonilor. 3) Fiecare braţ al unui obiect ramificat. /<bulg. krak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
crac interj. – Exprimă zgomotul unui obiect ce se sparge. Creaţie expresivă, cf. fr. crac, sp. cras, cris.
(Dicţionarul etimologic român)
crac (cráci), s.m. – 1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, braţ la diverse instrumente. – 4. Creangă. – 5. Braţ de rîu. – 6. Ramificaţie a unui lanţ muntos. – 7. Piesă care leagă furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok. – Der. cracă, s.f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relaţia etimologică a lui crac cu cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramură” şi folosirea comună în toate limbile a noţiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. – Der. crăcui, s.n. (picior de pasăre); crăcel, s.m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachiţă, s.f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari); cracoş, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate); crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate); crăcărie, s.f. (morman de crengi; mulţime de crengi); crăcos, adj. (frunzos, stufos); crăcuros, adj. (frunzos); crăcan, s.m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; crăcană, s.f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de fr. carcan; crăcănel, s.m. (cu picioarele curbate); crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); crăcănos, adj. (rămuros); crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărţi, a despica), pentru a cărui răspîndire generală cf. ALR, II, 67.
(Dicţionarul etimologic român)
crac, craci s.m. 1. picior. 2. (la pl. – la fotbal) minge strecurată printre picioarele adversarului. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
crac interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
crac s. m., pl. craci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CRAC s. v. braţ.
(Dicţionar de sinonime)
CRAC s. v. braţ, coardă, cracă, creangă, membru inferior, picior, ramificaţie, ramură.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CRAC2, craci, s.m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. ♦ Fiecare dintre cele două părţi ale pantalonilor, ale iţarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crăcană (I 1). 3. Creangă, ramură, cracă. 4. Ramificaţie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificaţie a unei ape curgătoare. – Din bg. krak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
crac interj. – Exprimă zgomotul unui obiect ce se sparge. Creaţie expresivă, cf. fr. crac, sp. cras, cris.
(Dicţionarul etimologic român)
crac (cráci), s.m. – 1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, braţ la diverse instrumente. – 4. Creangă. – 5. Braţ de rîu. – 6. Ramificaţie a unui lanţ muntos. – 7. Piesă care leagă furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok. – Der. cracă, s.f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relaţia etimologică a lui crac cu cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramură” şi folosirea comună în toate limbile a noţiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. – Der. crăcui, s.n. (picior de pasăre); crăcel, s.m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachiţă, s.f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari); cracoş, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate); crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate); crăcărie, s.f. (morman de crengi; mulţime de crengi); crăcos, adj. (frunzos, stufos); crăcuros, adj. (frunzos); crăcan, s.m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; crăcană, s.f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de fr. carcan; crăcănel, s.m. (cu picioarele curbate); crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); crăcănos, adj. (rămuros); crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărţi, a despica), pentru a cărui răspîndire generală cf. ALR, II, 67.
(Dicţionarul etimologic român)
crac, craci s.m. 1. picior. 2. (la pl. – la fotbal) minge strecurată printre picioarele adversarului. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
crac interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
crac s. m., pl. craci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CRAC s. v. braţ.
(Dicţionar de sinonime)
CRAC s. v. braţ, coardă, cracă, creangă, membru inferior, picior, ramificaţie, ramură.
(Dicţionar de sinonime)